Și dacă te gândești că, până sâmbătă seară, FC Petrolul Ploiești ar fi fost liderul SuperLigii, pentru 24 de ore! Când toată echipa lui Florin Pârvu nu va mai juca pe „perechi” și pe „bucăți”, atunci nu se va mai da, nefericit, cu… piciorul la cinci victorii consecutive!

Dragos Trestioreanu - sept. 4, 2023

Am să încep acest text, promis în cronica meciului dintre FC Petrolul Ploiești și Oțelul Galați, cu… sfârșitul. Mai exact, cu trecerea în revistă a prestațiilor celor 15 jucători utilizați de Florin Pârvu (foto sus, în text), antrenorul principal al echipei gazdă de pe arena Ilie Oană. Voi continua cu unele comentarii cu privire la imposibilitatea „lupilor” de a câștiga o partidă în care au avut două lungimi distanță atunci când se scursese un ceas din joc și s-a dat cu piciorul, ulterior, în numai cinci minute, la o victorie. Chiar dacă, poate că nemeritată, dar perfect posibilă, de ce nu? Voi încheia cu aprecieri asupra viitorului petroliștilor, mai precis cel de imediat de după vacanța competițională datorată confruntărilor europene, oficiale, ale unor echipe naționale autohtone.

În funcție de efectivul avut la dispoziție, la cel valid mă refer aici, Pârvu a apelat la cel mai bun „11” posibil, împotriva Oțelului. Desigur, ar fi fost mult mai bine, îmi asum această părere, pe care, de altfel, am citit-o, mai ales, și pe rețelele de socializare, să-l mai fi avut la dispoziție și pe golgheterul Irobiso – ce tandem ar fi făcut el cu Jair, partenerul preferat din echipă! – și pe fundașul central stânga Meijers. Mă bucur că și-au dat seama foarte mulți dintre suporteri că absențele celor doi au atârnat atât de greu în economia acestui duel. Și o vor mai face, din nefericire pentru simpatizanți, și pe viitor. Cunoșteam inteligența fanilor Petrolului, știința lor de a judeca un meci, un fotbalist, un antrenor ș.a.m.d. Fac acum o paranteză: sunt buni banii, nu zic nu, însă numai când se primește prețul corect, în caz contrar neînsemnând decât baterea unui cui în talpă. Ceea ce mi se pare, deocamdată, căci nu s-a încheiat încă mercato de vară din România, că s-a și întâmplat în cazul clubului găzarilor. Ca să nu mai vorbesc că o defensivă, și-așa șubredă, poate deveni ușor și mai și, atunci când lipsește pilonul de bază. Stoperul olandez, mai exact. Nu cred că pot fi contrazis atunci când afirm că, nu am dubii, de altfel, cel mai bun cuplu de fundași centrali ai Petrolului rămâne Meijers-Huja. Cu ambii accidentați sau în recuperare, Florin Pârvu i-a folosit pe Papp și Garutti – de ce nu Pedro Justiniano, în locul celui din urmă?!? – în fața lui Zima (foto, la titlu, apărând penaltiul executat de Cisotti). După cum s-a observat, cu riscurile de rigoare.

Și-acum, să trec la analiza post cu post a echipierilor Petrolului. La Zima, o să am un comentariu nu telegrafic ca la alții, ci cumva mai extins. Nu foarte mult, totuși. Aproape ca și oricare nou-venit, mai ales dintr-o altă țară, cehul a avut un debut cu unele ezitări. A fost imediat etichetat, de fani, drept „țeapă”. Asta numai după primele trei meciuri, dintre care două fiind acasă, terminate cu două remize și un eșec. Au trebuit să vină următoarele trei succese consecutive, dar și alte două rezultate de egalitate, ca să-și dea seama toată suflarea petrolistă că a fost adus un portar – cum se zice – peste tot ceea ce am avut din vara lui 2016 și până în prezent. Fără el între buturi, două meciuri, ultimele, care puteau fi câștigate, erau cât pe-aici să fie… pierdute. Un mare câștig acest goal-keeper, care, iată, a fost capabil să se opună cu brio și la un penalti!

În lateral dreapta, în spate, Doua dovedește joc după joc – nu înțeleg de ce nu-și dă seama și colectivul tehnic că nu este fundaș de meserie, ci mai degrabă un mijlocaș de bandă – că nu-i ce trebuie acolo. Greșelile neforțate de la mijloc în sus, deși pot avea și efect negativ, oricum sunt mai puțin periculoase decât cele din defensivă, ba chiar și rare. Evident, ca dificultate de a li se răspunde cu efect scontat. Știu că, în banda dreaptă, mai în față, titularul trebuie să fie underul. Așa s-a decis, iar Musi (foto în duel cu alt under, Bodișteanu) chiar își merită pe deplin postul, cu precădere în partidele de pe teren propriu. Dar, o fi posibil ca urcarea lui Doua și găsirea unei alte poziții lui Musi să conducă la împușcarea a doi iepuri dintr-o singură lovitură? Cred că da. Centralii Papp și Garutti, deși au multă bunăvoință, nu sunt, paradoxal, deși cel dintâi este un fost internațional, nici Meijers, nici Huja. Dacă fostul jucător al Craiovei lui Rotaru are anumite calități și experiență mai mare, totuși nu oferă aceeași siguranță potrivit capacităților sale. Când de lângă el mai dispare Meijers, accidentat, devine un veritabil coșmar câmpul din perimetrul vizual cel mai apropiat al lui Zima. Țicu? Ei bine, cineva, nu spun cine, om de fotbal, oricum, mi-a zis că nu e de fundaș de margine, deoarece nu are viteza adecvată unuia de prim eșalon. Că trăiește numai din centrările făcute cu piciorul stâng, ca specialist al fazelor fixe, dar nu numai. Afirmația, nu chiar a orișicui, m-a determinat, apoi, să reflectez. Deși, inițial, am refuzat s-o cred. Într-adevăr, Țicu (foto, în text, se pregătește să arunce de la margine) are și el hiba lui Doua, deși acesta din urmă nu este deloc lent, ba dimpotrivă. Ambii revin greu după cursele pe extremă, deși rolul lor este de apărători, ci nu de mijlocași de bandă, cel puțin în privința modului în care sunt utilizați. Situație în care, din nou paradox, și căpitanului nu i-ar strica, dacă o și accepta, desigur o eventuală „urcare”, ca post, în banda stângă, eliminându-se astfel pericolele generate de adversarii iuți. Înțeleg că poate dau naștere, acum, la o polemică, dar situația e limpede, nefiind deloc folositor să fie escamotată, numai apreciindu-se că doar ca fundaș stânga poate fi convocat Țicu la loturi naționale. Și a i se mări, pe cale de consecință, cota, în perspectiva unui eventual transfer oneros al său.

Mijlocul Petrolului este o combinație de tinerețe și ambiție, multă experiență, putere mare de luptă dublată de capacitate de efort și sclipiri, când și când. Să-i iau, deci, pe rând. Musi este cel mai bun under avut de Petrolul de când s-a introdus această regulă. Păcat că-i numai un tânăr împrumutat pentru un singur sezon. Dacă ar evolua și în deplasare, cum o face acasă, atunci Pârvu ar avea un „11”… ca și de toți seniori. Da, așa de bun este Musi! Hanca, după cum am tot spus și o repet, când este cazul, este un câștig. Cu Oțelul, a avut o ocazie uriașă. Nu mă așteptam s-o irosească. Nu zic că, gata, se câștiga meciul dacă o transforma. Totuși, poate că un gol al lui, atunci, ar fi atras mai multe și după aceea. Rămâne însă un punct fix, un titular util, e clar. La Seto, ca și în cazul lui Irobiso, adevărata lui pondere în echipă va fi recunoscută de către toți suporterii – acum nefiind vorba despre așa ceva – numai când nu va mai fi la FC Petrolul. A fost schimbat cu Oțelul imediat după golul de 2-1, în minutul 60, de ce atât de devreme chiar că nu am înțeles, și i s-a resimțit absența. Una pe care cel care l-a înlocuit, mai puțin mobilul masiv Diomandé, nu a putut s-o rezolve, așa cum s-o fi intenționat din spațiul tehnic. Jair (foto, la minge, luându-i fața lui Yabre) este, fără îndoială, cel mai bun fotbalist de la FC Petrolul, în acest moment. Trebuie să-i mulțumească lui Budescu că acesta a plecat la timp și a putut el redeveni, astfel, cel dinainte de apariția la Ploiești a celui cerut de Farul. Echipă la care se vede că nu se prea supără că-i înlocuit des, ba este și rezervă, uneori. Motive pentru a fi divorțat de clubul „lupilor”. Grozav a fost în una dintre acele zile ale lui în care nu i-a ieșit nimic, chiar nimic. În folclorul fotbalistic, ar fi fost caracterizat ca jucând pe vârfuri, iar pe o rețea de socializare a fost făcut chiar drept… „balerină”. Nu agreez în niciun fel astfel de aprecieri sau definiții, considerând că nu a fost nimic neobișnuit la Gicu. Așa este el. Când este, este; când nu este, nu este. Atât de simplu a fost sau atâta tot!

În atac, odată cu vinderea lui Irobiso, pe zice-se 125.000 de euro, la o echipă de liga a treia din Arabia Saudită, postul de vârf de atac a devenit descoperit rău de tot. În acest context, foarte interesantă mențiunea, dintr-un recent interviu, a antrenorului ploieștean Sebi Tudor, ani buni tehnician în zona arabă, cum că fotbaliștii români sau veniți din ligile de la noi, de-acum încolo, cu foarte puține excepții, nu vor mai prinde grupări de prim eșalon, ci numai din cele inferioare! Până acum, se observase, nici nu era greu, că – deși se adusese un atacant – Irobiso, dacă mai rămânea, tot fără concurență ar fi fost. Adus dinaintea sezonului oficial, Petrović, preferat ca titular în confruntările de la Dinamo și cu Oțelul, și Roman, mai noua achiziție de la FC Botoșani, sunt – nu trebuie să se ascundă nimeni după deget – palide pastișe ale nigerianului cu vocație de marcator de careu. Cu africanul și cu Grozav, cel din urmă în zi de… sclipiri, desigur, Petrolul nu avea mari probleme de a înscrie. Iar dacă și defensiva ar fi conlucrat ca și în sezonul precedent, nu ar fi trebuit să mire pe nimeni posibila prezență, măcar pentru 24 de ore, pe locul 1 în SuperLigă și nici, anticipez, postarea până la finalul sezonului regular în zona de play-off. Deși, dacă m-ar întreba cineva ce prefer, autobaza de-atunci sau tiki-taka de acum, ca fan împătimit al școlii spaniole de fotbal, cred că este cât se poate de limpede care ar fi răspunsul.

De ce nu a învins-o FC Petrolul pe Oțelul, deși a avut 2-0 din minutul 53, dar a fost egalată în numai alte cinci, 60 și 65. Nu cred că este o mare filozofie să se înțeleagă că atât a putut o echipă cu o medie de vârstă mai ridicată. Ceea ce, volens-nolens, impietează asupra condiției fizice, mai ales în zi călduroasă și făcându-se efort crescut. O echipă căreia de pe bancă – deși anticipam înaintea startului mai curând contrariul – nu i s-a insuflat aer proaspăt. Mai degrabă, o „boare” trecătoare și fără vreun efect de așteptat. Dar asta nu numai contra Oțelului, ce să mai vorbim! Nici Roman, nici Diomandé, nici Dumitriu, nici Rădulescu nu au putut veni cu un suflu nou, cu un plus, așa cum se tot zice mai nou. Bine, ultimilor doi le-ar fi fost și greu să li se fi cerut a fi decisivi, în momentele în care nici titularii nu mai știau ce să facă. Să atace și să forțeze victoria ori să se apere și să nu se piardă meciul? Una peste alta, nu trebuie uitat, în privința „draw”-ului de vineri, că adversara a fost într-o zi foarte bună, că are numai un singur eșec, în fața liderului, FCSB, acasă, și că nu a pierdut restul partidelor, fiind o specialistă a remizelor, are șapte, repartizate și în propriul fief, și în deplasare. Q.E.D.

În ceea ce privește viitorul imediat, venirea tinerilor Denis Radu și Giorgi Abuashvili (georgian; foto jos) cu siguranță că se speră să fie și cu implicații favorabile pe teren, nu numai pe bancă. Dar și că, până la terminarea perioadei de transferări, 4 septembrie 2023, ora 23.59, este de dorit să se asigure fiecărui titular cel puțin un back-up adevărat, ci să nu se recurgă din nou tot la improvizații, gen Dumitriu fundaș dreapta. Pe stânga, noroc că Țicu se ține tare pe picioare și a fost ferit de accidentări severe, căci altfel, Doamne ferește!, cine știe care jucător din lot de pe alt post ar fi sacrificat pentru a-l substitui pe căpitan. Cu – repet ce am scris mai sus – riscurile de rigoare. Fără rezervă la fundașul stânga, și cu jucători modești ca titulari sau rezerve de atacant, odată mercato de vară terminat, îi va fi greu Petrolului. Căci, jucătorii liberi de contract nu vor fi cine știe ce, valoric, bașca așteptarea chiar și o lună până să fie apți de joc. Ca să nu mai vorbesc și de cât se mai așteaptă și de la mult lăudații Diomandé și Jefferson. Adică, să se impună, de justețe, ca titulari inamovibili, pe măsura evoluțiilor lor din Süper Lig a Turciei. Dar, să mai așteptăm să vedem ce va aduce – dacă mai aduce, desigur – și ziua de azi. Atât la sosiri, cât și la plecări sau împrumuturi. Ca și să se renunțe, pe gazon, după pauza competițională, să se mai joace „pe perechi” sau „pe bucăți”!