De ce nu au votat liberalii pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Cătălin Burlacu

Redactia -

De ce nu au votat liberalii pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Cătălin Burlacu

COMUNICAT DE PRESĂ


Observând interpretările tendenţioase care au apărut într-o anumită parte a presei referitoare la decizia consilierilor PNL de a nu vota la ultima şedinţă a Consiliului Local acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti domnului Cătălin Burlacu, Organizaţia PNL Ploieşti face următoarele precizări:

– de-a lungul anilor, indiferent cine a fost primar al Ploieştiului şi indiferent de postura în care s-au aflat în raport cu conducerea Primăriei, liberalii au susţinut proiectele care încurajau sporturile de echipă din oraş, şi, în special, baschetul. Este o realitate pe care nimeni, indiferent de simpatia sau antipatia pe care o are faţă de PNL, nu o poate contesta.

– la ultima şedinţă a Consiliului Local am votat fără nicio reţinere acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare pentru trei sportive, reprezentante ale Ploieştiului, care au făcut performanţe cu adevărat notabile într-o perioadă în care sporturile individuale sunt realmente defavorizate în raport cu cele pe echipe.

– apreciem cu adevărat performanţele sportive ale domnului Cătălin Burlacu, însă am decis că nu ar fi fair play să acordăm titlul de Cetăţean de Onoare doar unui jucător al echipei. În opinia noastră, performanţele notabile ale CSU Asesoft se datorează în principal jocului foarte bun al echipei, bunului management al clubului şi abia la final individualităţilor din echipă.

Dacă ar fi fost să urmăm logica folosită de consilierii PSD, PDL şi PPDD, care au votat proiectul, ar fi însemnat să acceptăm ideea că într-un sport de echipă este mai importantă performanţa individuală. În opinia noastră, un astfel de vot ar fi însemnat implicit o ofensă adusă celorlalţi jucători care au contribuit cu aceleaşi eforturi la performanţele CSU Asesoft.

Ne-am bucurat să constatăm că, în majoritate covârşitoare, presa a înţeles exact demersul nostru de vineri, şi sperăm că aceste precizări sunt suficient de clare şi vor înlătura speculaţiile de altă natură care sunt făcute doar în anumite organe de presă.

Cu respect,

Nicolae Alexandri, deputat

Preşedinte PNL Ploieşti