De ce nu o mai fi făcând clubul găzarilor scouting prin ceea ce era, odată, Regiunea Ploiești? – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 16)

Dragos Trestioreanu -

De ce nu o mai fi făcând clubul găzarilor scouting prin ceea ce era, odată, Regiunea Ploiești? – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 16)

De ceva vreme, de ani buni aș putea zice, mă tot întreb de ce clubul găzarilor, FC Petrolul, nu procedează la scouting în fosta regiune Ploiești, din care făceau parte și orașele Buzău, Târgoviște sau Moreni. Ca unul care m-am născut în această fostă regiune, nu mi-am putut reprima niciodată un sentiment de nemulțumire auzind că – dau numai două exemple, dar cred că pe deplin sugestive – dâmbovițenii Andrei Ivan, din Moreni, și Valentin Mihăilă, din Finta, au ajuns, la vârste fragede, nu la Ploiești, la Petrolul. Adică, așa cum se întâmpla pe vremuri, din aceeași zonă venind aici unul dintre cei mai buni fotbaliști ai ultimei echipe campioane a găzarilor, Alexandru Badea, partenerul din ofensivă al fraților Dridea și al regretatului Costică Moldoveanu. Nu, Ivan și Mihăilă au ajuns la CSU Craiova! „CraiOlguța” cum au numit-o hâtrii pe echipa înscrisă direct în Liga a II-a și promovată, după destul de scurtă vreme, în cel dintâi eșalon fotbalistic!

Dar și Ion Frățilă, și el aflat în lotul ediției 1965-1966 din Divizia A, dacă îmi amintesc bine, a fost adus la Petrolul tot de pe acolo. Adică, de prin aceeași Dâmbovița, de la Flacăra Moreni. Iar relativ mai încoace, via Astra, însă nu numai, Pompiliu Stoica a contribuit la promovarea „lupilor  în Liga 1, în 2011, el fiind originar din Buzău. Evident, aș mai putea, căutând în istorie, da și alte exemple, și nu puține. În ultimul an și jumătate, la FC Petrolul, pot da însă numai un singur exemplu, unul care este excepția ce întărește regula: râmniceanul Alexandru Saim Tudor. Cel recomandat de către fostul antrenor principal Octavian Grigore, în pauza competițională de vară de după promovarea Petrolului în Liga a III-a, a fi adus de la echipa buzoiană Olimpia Râmnicu Sărat. Tavi Grigore se ocupă, așa i-ar fi, se zice, fișa postului, cu partea de scouting, fiind cel care a mai făcut diverse alte recomandări de fotbaliști, cu precădere tineri, însă nu din fosta regiune, ci de prin zone limitrofe acesteia sau de mai departe.

Mi-am mai adus aminte de trecut și pe vremea când, fiind încă în liga secundă, Chindia îl folosea, la categoria obligatorie „U 21”, pe un fost junior al Petrolului, Andrei Șerban. E adevărat, târgoviștean de origine, Șerban s-a întors acasă când era destul de mic ca vârstă, dar de ce nu s-or fi făcut eforturi, atunci, să rămână, dacă tot a început fotbalul pe aici? Sunt convins că, și în ultimii ani, la Buzău, Târgoviște sau Moreni au mai existat fotbaliști care ar fi meritat atenția scoutingului petroliștilor. Ivan și Mihăilă, ultimul aflat pentru un timp scurt în curtea Astrei, înainte de a fi… dus la Craiova, așa „spunând” un zvon, sunt internaționali, iar primul a revenit la CSU, toamna asta, după ce a bifat două cluburi de afară, FK Krasnodar, din Superliga Rusiei, și Rapid Viena, din 1.Bundesliga a Austriei. Oare, de ce nu i-o fi văzut nimeni dacă tot jucau la o aruncătură de băț de Ploiești?!? Era așa de de greu să fie urmăriți și, apoi, cumpărați?!? Căci, niciun club nu mai dă gratis un fotbalist, mai ales de perspectivă, ce să mai vorbim!

Bine, acum se poate da vina pe fostul patronat al „lupilor”, pe fostele staff-uri de dinainte de faliment. Dar, nici nu s-a schimbat mai nimic, în afara aducerii lui Saim Tudor, care, cel puțin deocamdată, nu poate rivaliza cu Andrei Ivan și Valentin Mihăilă. Ceea ce este foarte clar, scoutingul nu îl poate face, la un club care se respectă, numai o singură persoană, oricât de competentă și cu disponibilitate la mobilitate ar fi aceasta. E nevoie de o rețea de colaboratori pe zone diferite din țară, cei care domiciliază pe acolo și pot transmite informații rapide, mai ales ca rezultat al unei monitorizări pe termen mai lung.

Sigur, pentru a dispune de așa ceva este nevoie de bani, nu puțini. Totuși, se poate opta și pentru o motivare prin plata procentuală în funcție de confirmarea jucătorului la noua lui echipă, ci nu neapărat de un salariu sau prime. Ori ce-or mai fi. Nimic bun nu poate fi făcut, e limpede, fără un efort material serios! Am dat exemplul fostei regiuni Ploiești pentru că există tradiție, este mai aproape și, implicit, mai la îndemână, însă scoutingul, firește, nu trebuie limitat numai la atât. Tot lăsând noii antrenori să vină cu o listă lungă de „băieți ai lor, azi aici, mâine în altă parte”, nu se poate asigura deloc viitorul pe termen mediu sau lung, ratarea obiectivelor conducând la reînnoiri repetate de efectiv. Chiar sezon după sezon. Cui prodest?

P.S. Scuze, l-am uitat pe un alt produs al Târgoviștei, portarul Andrei Vlad, ajuns tot la CSU Craiova și vândut apoi la FCSB. Fără el, nu știu dacă s-ar fi calificat echipa bucureșteană în sferturile de finală ale Cupei României, după meciul cu Universitatea, de la Cluj, de aseară!

Foto: www.3minute.net, www. gsp.ro, www.dbonline.ro, site oficial Olimpia Râmnicu Sărat și www.sansabuzoiana.ro