De ce se renunță la unii fotbaliști buni, pentru a se aduce alții modești la Petrolul și într-un numeric redus mult?!? Reunire fără sare și piper, la „Ilie Oană”

Dragos Trestioreanu -

De ce se renunță la unii fotbaliști buni, pentru a se aduce alții modești la Petrolul și într-un numeric redus mult?!? Reunire fără sare și piper, la „Ilie Oană”

Așa cum era de așteptat- după maxima secretomanie așternută de pe la debutul lui decembrie trecut, cu o singură excepție, adică un episod ce să se fi și vrut nu putea fi ignorat, se știe care -, la reluarea pregătirilor de ieri, 8 ianuarie 2020, a Petrolului, nimic deosebit pe teren, din punctul de vedere al efectivului! Atenția celor… 100 de suporteri – chiar așa de jos s-a ajuns?! – a fost captată mai mult de apariția unora dintre cei anunțați a fi trecuți pe lista disponibilizaților, de data aceasta la modul oficial, nu speculativ, ca până atunci! Schimb de aplauze, escamotându-se emoțiile părților și, dincolo de ele, chiar și tristețea unui moment care trebuia evitat. Dată fiind nejustificarea apariției unor nume pe acea „hârtie”, m-aș fi așteptat ca acela care a „scris-o” – președintele executiv Marius Stan? Noul antrenor principal Costel Enache? – să iasă în față, cu mult curaj, și să explice de ce Lungu, Bărboianu, Racu, Cioinac, Mihăescu, Munteanu, Ștefănescu, Zaharia și Gnabouyou nu mai sunt „buni de Petrolul”.

Cu unii dintre ei aș fi fost de acordși eu, căci nu pot fi absurd, dar cu alții, nicidecum. O explicație, cum scriam mai sus, a deciziei ne-ar fi determinat, posibil, să ne dăm seama de ce – dau un singur exemplu, absolut la întâmplare – Bărboianu trebuie să plece, iar Sârghi să rămână. Mi se pare cel mai sugestiv pentru o decizie care „miroase”, de la distanță, a subiectivism absolut! Pe aceeași linie cu „notarea pentru impresia artistică” de mai sus, aș pune și situația amuzantă conform căreia – anunțat pe 8 ianuarie pe lista disponibilizaților – Gnabouyou semnase cu o zi mai devreme un contract cu un club din prima ligă a Malayeziei! Deci, a-l fi menținut ieri în listă semăna – să fiu scuzat! – cu a-i fi luat… boii de la bicicletă francezului. Revenind la Bărboianu, oare feedbackul din ultimele zile, datorat unor iubitori ai fotbalului care știu să aprecieze toate calitățile unui fotbalist, nu va avea niciun impact asupra decidenților punerii lui la index? Sau vox populi e bună numai când există interes într-un anumit sens?

Automat, privind lista prea stufoasă de plecați neapărat, m-am gândit că, dacă nu numeric, măcar valoric nou-veniții să poată aduce un plus evident. Dar, să încep cu o altă situație amuzantă, dacă nu ar reprezenta chiar o altă „bâlbâială” a staff-ului executiv: portarul portughez Miguel Santos era dat pe 8 ianuarie ca fiind al Petrolului, fără explicații dacă definitiv sau tot împrumutat ca și la Academica Clinceni, însă un oficial al ilfovenilor neagă justețea transferului! Iată ce a declarat mai exact – după ce un înalt conducător al găzarilor a spus ieri că „nu am finalizat cu Santos, de asta nu am strigat în gura mare, dar el este favoritul pentru postul de portar” – pentru www.liga2.prosport.ro: ”Miguel Santos se bate la postul de titular la noi şi merge la Petrolul? A avut ghinion băiatul că a fost accidentat puţin în prima parte a sezonului, de asta nu a jucat mai mult. El e la noi acum (n.r. – s-a și antrenat cu ilfovenii la reluarea pregătirilor de pe 6 ianuarie 2020, foto, cu trening bleumarin, cu numărul 93), cum să meargă la Petrolul? E portarul pe care ne bazăm şi o să lupte pentru postul de titular cu Octavian Vâlceanu. Numai prostii vorbeşte Marius Stan! Nici nu se pune problema să plece portughezul de la noi”! Bizar, nu? Pesemne că, atunci când l-a detașat la Academica, în vara trecută – Astra Giurgiu nu i-a trecut vreo clauză în contract că poate fi retras oricând, iar conducătorii de la clubul din Clinceni se prevalează, acum, de acest fapt. Deci, din cei trei străini anunțați ieri, astăzi, 9 ianuarie, au rămas numai doi, care s-au și prezentat la antrenamentul comandat de către Costel Enache, ajutat de secundul lui, fostul stelist Cătălin Munteanu, de antrenorul portarilor, Mihai Ștețca, singurul rămas din colectivul lui Flavius Stoican, și de preparatorul fizic italian Alessandro Cittadino. Așteptând cu maximă curiozitate restul de trei jucători din străinătate despre care s-a spus, oficial, că vor mai sosi, eventual chiar până la data plecării la Belek, duminică, 12 ianuarie, să vedem cât au jucat în ultima vreme lusitanul Miguel José Oliveira Silva Santos (25 de ani), argentiniano-italianul Michael Leonel Pierce (26 de ani) și blondul albanez Armando Vajushi (28 de ani).

Adus la Astra Giurgiu de la Fortuna Sittard, din liga secundă olandeză, și semnând un contract pe 15 august 2018, goal-keeper-ul portughez cu o cotă de 150.000 de euro, pe www.transfermarkt.de, a prins mai multe meciuri la „satelit”, la unul dintre acestea la care am avut ocazia să-l urmăresc, partida oficială cu AS SR Brașov, din Liga a III-a, pe fosta arenă Conpet, de la Strejnicu, primind un gol și, repet ce am mai scris, rezolvând ceea ce era de rezolvat, dar nesărind în ochi în mod deosebit. În Liga 1 și în Cupa României, la echipa mare de la Giurgiu, cea de-a doua jucând acasă în Prahova, Miguel Santos a bifat două meciuri întregi (sezonul 2018-2019 al competiției KO) și tot atâtea, la Clinceni (sezonul 2019-202o; L1), suferind și o accidentare la ilfoveni, una care l-a scos total din ritm până la finele anului trecut. Mijlocașul defensiv Leonel Pierce (cotă actuală: 200.000 de euro) a ajuns în România la FC Botoșani și a semnat un angajament de pe data de 1 iulie 2019, prinzând echipa de șase ori (un total de 213 minute), de două ori din postură de titular, dar fără a marca vreun gol ori a da o pasă de gol. La 1 ianuarie a.c. a fost lăsat să plece de la FC Botoșani liber de contract. În sfârșit, venit pentru prima oară în România, tot la… FC Botoșani, o filieră foarte folosită de clubul găzarilor de vreun an și jumătate, mijlocașul de bandă stângă Armando Vanjushi (cotă: 600.000. de euro) a fost luat în probe în urmă cu exact un an, atunci când în lotul moldovenilor era și actualul al treilea portar al Petrolului, Cristian Apostolachi, dar albanezul a fost respins și a iscălit ulterior un angajament cu o formație de prima ligă din țara lui, KF Teuta. Totuși, din vara trecută, de pe 1 iulie mai precis, și până acum, el a rămas liber de angajament, ajungând la Petrolul, luna aceasta. La Teuta, a prins 9 meciuri (425 de minute), ultima partidă oficială jucată de către fostul internațional (6 jocuri) fiind consemnată însă pe data de 30 mai 2019! Acum, judecați dumneavoastră care le-o fi valoarea reală și cum se vor putea impune Santos, Pierce si Vanjushi într-o echipă care are clar nevoie de un impuls puternic să mai poată ataca primele două locuri promovabile! Cum speranța moare ultima, să vedem ce străini mai vin!

Foto: www.fcpetrolul.ro și www.liga2.prosport.ro