De ce – și pentru ce – a mai fost renovată și mărită sala Olimpia?

Dragos Trestioreanu -

De ce – și pentru ce – a mai fost renovată și mărită sala Olimpia?

Cu ani în urmă, cam în perioada în care se forma „fenomenul Asesoft”, Petrom Ploiești domina voleiul masculin autohton. La fel s-a întâmplat, mai bine de un deceniu, în baschetul masculin, cu mai sus-amintita CSU Asesoft Ploiești. În handbal, sport mult iubit de-a lungul istoriei Ploieștiului, s-au făcut varii încercări pentru a se obține aceleași performanțe mari, precum la volei și la baschet. În pole-position s-au aflat formații feminine, apoi și cele masculine, care au sperat să-și taie partea leului, în primul eșalon. Dar nu au reușit. Ce se întâmplă astăzi? Petrom s-a deființat de multă vreme. Chiar după ultimul titlu național cucerit! CSU Asesoft a imitat-o fidel, vara aceasta, alegând nu desființarea, precum cei de la volei, ci continuarea activității în eșalonul secund! Dar altceva nu au avut ce să facă! Da, după ce a fost de 11 ori campioană în ultimii 12 ani și o prezență remarcată în cupele europene, cu precădere în ultimul sezon, CSU Asesoft a ales calea coborârii unui nivel.

Acum, speranțele întru mărire s-au mutat în sportul așa-zis cu mingea mică. Deci, Ploieștiul va mai avea, din ediția 2015-2016, două echipe mari și late de prim eșalon, în sportul de echipă, ambele purtând același nume – CSM. Cea de fete a terminat întrecerile, la finele primăverii, pe locul 8, ultimul al play-off-ului, în care s-a calificat în premieră absolută. Însă, după o serie neîntreruptă de eșecuri, acasă și în deplasare, s-a mulțumit cu ultipăa poziție din această fază finală a Ligii Naționale. Băieții au promovat în același eșalon, ulterior unui sezon foarte bun, accederea la nivelul superior făcându-se după doar o singurî înfrângere – și aceea mai mult accidentală. Vor putea fetele și băieții de la CSM să viseze că o vor lua pe urmele Petromului și Asesoftului? Răspunsul ar sta în potența financiară reală a municipalității și în abilitatea oficialilor grupării de a forma loturi competitive cu adevărat. Sunt bani pentru așa ceva? Nu prea, se pare. Cel puțin după cum arată debutul în campania de achiziții. Dar, mai este timp pentru mai bine.

În acest context, s-ar pune o întrebare? De ce – și pentru ce – a mai fost renovată și extinsă, ca număr de locuri în tribune, sala locală, Olimpia, cea mai mare din municipiu? Fără CSU Asesoft, care a jucat adesea cu casa închisă și – în cel mai nefericit caz – cu jumătate din locurile de pe scaune ocupate, se crede că echipele CSM-ului vor putea avea aceeași cotă de atractivitate pentru iubitorii sporturilor de echipă desfășurate indoor? Odată publicul învățat cu trupe ce s-au bătut la titlu, la Cupa României, cu participări în cupele continentale, cu performanțe mari deci, ca și cu vizite ale unor echipe de top din Europa, ar fi cvasi-imposibil de închipuit că va mai fi atras la sală, chiar dacă, acum, beneficiază de condiții superioare acolo. Asta, evident, față de sezoanele când, în vechea Olimpie, jucau Petrom, CSU Asesoft și Uztel, toate în cel dintâi eșalon și cu prezente în cupele europene. Nu am descoperit acum America, previziunile fiind foarte simple, câtă vreme ambele echipe de handbal ale CSM-ului abia dacă au adus la sală maximum 300-400 de spectatori, în zilele lor bune din anul competițional precedent. Așa mai da, în afara sferei discuției de față, exemplul Petrolului. Câtă vreme au fost rezultate, arena Ilie Oană a fost plină. Când nu a mai fost așa, s-a golit aproape cu totul! Așa se va întâmpla și cu sala Olimpia, în sezonul 2015-2016!

Sala cea mai mare din oraș a fost renovată și mărită pe banii ploieștenilor, este administrată de clubul sportiv muncipal și se presupunea că investiția din ultimii ani a fost gândită tocmai pentru ca, în incintă, să evolueze cât mai multe echipe de top, interne și internaționale. De baschet, handbal și, din vara aceasta, de volei masculin, altă grupare promovată fiind Tricolorul LMV Ploiești. Să li se ofere astfel ploieștenilor spectacole sportive de nivel (mai) înalt, iar copiilor – modele de urmat. Ce se va întâmpla de-acum?!? Sigur că scopul primordial al Clubului Sportiv Municipal este acela de a crește copii și juniori, de a-i îndruma spre marea performanță. În prezent, 75%, să zic doar așa, aplecarea este mai mult asupra sportului de masă. Și mai puțin, pe cale de consecință, asupra celui profesionist. În condițiile în care sectorul privat, dar nu numai, nu doar că a dat semne că se sufocă, ci chiar s-a sufocat, în privința patronajului sportului de echipă, consemnându-se un deces, respectiv o cădere pe care aș numi-o chiar în abis, rolul aleșilor locali ar fi trebuit să fie jucat foarte bine. Cu totul altfel decât se întâmplă, mai exact.

Nu votând pentru posibila înființare a unei echipe de fotbal seniori, proiect care, dacă s-ar pune în practică imediat, ar însemna eșalonul de elită județean ori, cel mult, liga a treia, ci încercând să se preia sub aripa CSM-ului gruparea cea mai performantă din ultimii 12 ani. Dar, repet, la modul profesionist, nu amator. Nefăcând-0 și privind pasiv la implozia celui mai puternic motor de imagine din sportul local, CSU Asesoft, Consiliul Local Ploiești – îmi pare rău că o spun! – își leagă acum numele de… dispariția sportului de echipă peroformant. S-a făcut, recent, un lanț uman de sensibilizare a autorităților locale, pentru a contribui la continuarea unui – așa cum scriam în debutul editorialului – „fenomen”. Doar înființarea unei secții de baschet exclusiv pentru copii și juniori nu rezolvă însă nici fondul, nici cauza problemei. Pe copii îi crești, dar nu poți să-i și ții pe loc atunci când vor trebui să facă pasul spre echipele de seniori. Plus că, dintr-o generație întreagă, nu știi niciodată ce va ieși. N u poți anticipa deloc. Doi, trei, patru sau – vai! – niciunul apt de a juca în primul eșalon sau în cupele europene. Fără îndoială că selecția și creșterea copiilor și a juniorilor nu trebuie abandonată la CSM, dar fără a li se oferi exemple de urmat se va rămâne tot timpul la nivel de… masă. Și-atât!