Ce face mai noua conducere a Petrolului?!? Renunță la cele mai importante rezerve?!? Ba chiar, și la cei mai vechi doi jucători din lotul de la debutul în Liga A Prahova, Mihai Velisar și Alberto Olaru?!?
Dragos Trestioreanu -
Când am citit că noua conducere a FC Petrolul a fost de acord, deunăzi, cu împrumutul lui Mihai Velisar la Concordia Chiajna, mi-am adus imediat aminte că fundașul stânga prahovean a renunțat la Gaz Metan Mediaș, implicit la Liga 1, pentru a reveni la clubul pe care îl iubește, pe-atunci în eșalonul secund, acceptând atunci, chiar, să fie rezerva perpetuă a unui alt internațional de tineret, Valentin Țicu, am rămas mirat. Mirat de ce? Fiindcă știam că Țicu mai acuza și probleme medicale, când și când, așa cum s-a întâmplat și în cantonamentul de la Side, de altfel, iar în acest context orice accidentare a căpitanului Petrolului trebuia acoperită de către un jucător de profil similar, competitiv, acesta fiind, clar, Velisar. Și-atunci, cum să renunți la el, chiar și până la vară?!? Explicația că Veli ceruse să plece recunosc că stă în picioare, el evoluând prea puțin în anul calendaristic al revenirii. Dar, așa, fiecăruia echipier din trupa „lupilor”, care joacă puțin și cere să plece s-o facă mai mult altundeva, trebuie să i se dea imediat acordul de transfer? Păi, s-ar ajunge astfel să nu mai existe deloc rezerve, ci numai titulari, nu-i așa?!?
Totuși, nu aș fi crezut că după detașarea lui Mihai Velisar (foto jos, în dreapta), pe care o apreciez, indiferent ce-ar zice și jucătorul, total neinspirată din partea conducerii, va veni rândul și a celuilalt vechi echipier al actualului Petrolul, polivalentul apărător Alberto Olaru (paradoxal, unul dintre cei trei petroliști aleși să prezinte echipamentul pentru acest an, foto sus, primul de la dreapta). Sigur, fiecare fotbalist, ca și orice om, la urma-urmei, are nevoie de bani, să încaseze, deci, salariul pentru care muncește, indiferent de domeniu. Tinerii – pentru a-și întreține familia sau, mă rog, a-și întemeia una, și ce parteneră de viață, care mai citește și presa ori mai aude de una-alta, s-ar lega la cap fără s-o doară. Asta în condițiile în care nu ar avea certitudinea ca soțul, logodnicul sau alesul ar beneficia de o sursă de venit garantată? Gândind astfel, îl înțeleg pe Veli, dar – repet – nu și pe conducerea clubului său, de a lăsa pe oricare jucător să plece, una-două. Înseamnă o dovadă de slăbiciune, ci nu de maximă înțelegere! Să zicem, folosind un exerciți imaginar, că toți cei care au jucat sau joacă puțin ori deloc, la Petrolul, ar anunța că vor să plece, aflând de acordul favorabil primit de coechipieri de-ai lor aflați într-o situație similară. Iar conducerea ar zice OK la solicitarea lor. Ar mai fi timp să se pună ceva în loc?!? Ar mai fi timp de omogenizare a echipei de bază?!? Știu,k sunt întrebări cu… răspuns inclus, ce mai tura-vura!
Am văzut sâmbătă, 11 februarie 2023, că – potrivit activului site www.fcpetrolul.ro – s-a ajuns la un acord și cu portarul Sebastian Moroz (foto mijloc, primul din dreapta), în aceeași zi – repet – cu Alberto Olaru, al doilea căpitan al „lupilor”. Ba chiar, nu pentru un împrumut al lor, ci pentru a li se rezilia contractele. Tot după tiparul „Velisar”, adică la cererea fotbaliștilor. Din nou, cred că așa a fost, unul dintre ei mi-a și confirmat, de altfel, și stau să mă gândesc dacă nu cumva, luni, 13 februarie, la miezul nopții fiind finalul acestui mercato de iarnă, or mai fi și alții. Cei care or sta la coadă să renunțe la contracte. Asta ar fi și culmea! Ca și Velisar, și Olaru făcuse parte, o știe toată suflarea petrolistă, din primul lot al noului Petrolul, cl din vara lui 2016, care a debutat atunci în Liga A Prahova. A stat un sezon la nivelul al patrulea, a promovat în L3 și, apoi, imediat în Liga a II-a, având nevoie însă de nu mai puțin de patru încercări pentru a ajunge în rebranduita Ligă 1, adică SuperLiga. Dacă Veli a fost împrumutat inițial la FC Buzău și, ulterior, vândut pe o sumă ridicolă în L1, la Gaz Metan Mediaș, în schimb, Oli a rămas non-stop la gruparea „galben-albaștrilor” șase ani și jumătate, din vara lui 2016 și până în iarna lui 2023. Și când se renunță la el?!? Tocmai când avea șansele cele mai mari ca, în absența prelungită a lui Marian Huja, să devină titular. Așa cum o cereau și destui suporteri ai Petrolului, pe o bine cunoscută rețea de socializare! Portar tânăr, ca și apărătorul Alberto Olaru, talentatului sătmărean Sebastian Moroz (foto mijloc, primul din dreapta) nu i s-a oferit niciun prilej să debuteze, și el, în SuperLigă, deși se putea a se face, el rămânând astfel numai cu bucuria celui – în echipamentul FC Petrolul – din… ultima etapă a campionatului promovării. Adus de la Astra Giurgiu, în urma prestațiilor foarte bune ale sale, și el a cerut să plece de la clubul găzarilor! Probabil, deoarece Moroz a înțeles că Andreas Leitner, vizat la un moment dat chiar de o vânzare la un club din țara de baștină, va fi titular inamovibil, iar împrumutatul până la vară de la FC Voluntari, bucureșteanul Octavian Vâlceanu, iertat după memoriul câștigat la FRF, va rămâne, în detrimentul său, singurul posibil înlocuitor al austriacului. Chiar nu și-o pune nimeni din conducere întrebarea de ce „fug”, tot mai mult, jucători de la o prim-divizionară, când acest eșalon este visul oricărui puști de când este selecționat la un club de fotbal? Oare, cine o fi de vină? Nu m-ar mira însă ca, până luni, la 12 noaptea, să mai auzim și de alte cereri de genul celor de mai sus!
Foto: www.fcpetrolul.ro