De ce unul da, iar alți trei – ba? Sosiri la Petrolul, tratate diferențiat?

Dragos Trestioreanu -

De ce unul da, iar alți trei – ba? Sosiri la Petrolul, tratate diferențiat?

După ce SC FC Petrolul a anunțat oficial, pe siteul său, primul transfer pentru ultimele trei etape din sezonul regular și play-out, cel al atacantului italian Michelle Paolucci, alte trei sosiri la clubul găzarilor, tot pentru același interval de timp, nu au mai avut parte de aceeași… onoare. În exclusivitate, un site local a făcut cunoscut, prin vocea fostului/actual manager sportiv Marius Nicolae, mai cunoscut drept Mario, că alte două achiziții ar fi fundașii Gabriel Matei și Constantin Mișelăricu, considerați drept tineri care pot ajuta Petrolul să iasă din… fundul gropii în care s-a afundat în a doua jumătate a acestui an. Mișelăricu a împlinit, în toamnă, 26 de ani, iar Matei o va face în februarie viitor. Normal, tineri în fotbal sunt cei cu vârstele între 20 și 23 de ani, hai și 24, la 26 de ani deja se presupune că există și ceva experiență, și ceva maturitate, de la 30 încolo vorbindu-se, deja, de „veterani”. Deci, chestiunea cu tinerețea nu prea stă în picioare, nu-i așa?

Tulceanul Mișelăricu a prins lotul Oțelului și a bifat destule meciuri, și ca fundaș dreapta, și ca fundașcentral, iar argeșeanul Matei a fost mare speranță la Pandurii, însă nu a confirmat la Steaua, e drept că și din cauza unei suite de accidentări grave, fiecare revenire a lui fiind urmată de alte perioade de inactivitate, cel mai mult evoluând în sezonul de toamnă, în eșalonul secund, la Academica Clinceni. Acolo de unde pleacă, acum, având o recomandare frumoasă de la managerul sportiv Bogdan Apostu, un fost jucător al Petrolului, pe care nu am motive să-l cred că vorbește astfel doar din pură diplomație. Să vedem acum în locul cui ar intra, din februarie 2016, cei doi nou-veniți, care – atenție! – nu au fost însă confirmați precum „macaronarul”.

Gabi Matei l-ar înlocui pe Andrei Peteleu, despre care se zvonește că ar fi o țintă a lui Dinamo, în pauza de iarnă, la cererea lui Mircea Rednic. Asta deși finanțatorul Ionuț Negoiță a declarat că vor fi vizați doar jucători liberi de angajament. Dar Peteleu este încă sub contract și va fi și după 1 ianuarie 2016! Ar mai fi și Dean Beța pe acest post, cel care va fi refăcut pe deplin după Anul Nou. Va mai fi (doar) în situația în care va mai rămâne pe loc, după ce a făcut recuperarea, se zice, din… propriul buzunar! Despre Matei, „folclorul” spune că ar fi fost acuzat de… non-combat, la un meci al lui FC Brașov, în primăvară, se știe contra cui, iar după aceea a dispărut cu totul, deși mai erau partide de jucat și detașarea lui acolo era în derulare. Caracter – ce mai! – dacă așa o fi și fost. Despre Mișelăricu nu s-a auzit nimic negativ, el ducând greul în defensiva Oțelului în perioada în care Dan Adamescu plecase de la Galați cu… seif cu tot, cel în care se aflau milioanele de euro încasate de pe urma traseului din grupele Ligii Campionilor, unul terminat pe scut! Este posibil să fi fost apreciat drept un back-up pentru Alexandru Benga sau, la nevoie, pentru Viktor Genev ori Jeremy Faug-Porret (în cazul francezului, dacă ar fi folosit ca fundaș central stânga, ci nu lateral). Evident dacă ambii jucători străini vor mai fi păstrați în lot și în 2016. Nu văd totuși, dar cine știe?, un tandem de foști „oțelari” Benga-Mișelăricu. Oricum repet, semnăturile lui Matei și Mișelăricu nu au fost anunțate, și public, pe www.fcpetrolul.ro.

Bomba bombelor a fost a amorsată însă de un alt site, www.digisport.ro, care a anunțat – nu cred să-și fi permis cineva să facă asta chiar aiurea! – că Mihai Stoichiță va conduce Petrolul, de pe bancă, pentru ultima oară, duminică seară, în meciul cu ASA Târgu Mureș. O formație rămasă fără antrenor, Cristiano Bergodi cerând rezilierea contractului imediat după ce a calificat echipa în semifinalele Cupei României-Timișoreana. Motivele renunțării la serviciile lui „Lippi” ar fi – scrie siteul mai sus-menționat, bilanțul apreciat drept foarte slab, în mai scurtul mandat al său, și – s-a mai adăugat – neînțelegerile cu jucătorii! Dacă în primul caz, se mai poate discuta, deși lotul este cel care este, iar Stoichiță l-a făcut totuși să joace, rezultatele nefiind toate din vina lui, în privința eventualelor animozități din vestiar pare a fi o… găselniță de ultim moment, pentru a se justifica un divorț neașteptat. Mai ales în condițiile în care se spune că înlocuitorul tehnicianului în vârstă de 61 de ani ar fi… Constantin Schumacher (foto; www.liga2.ro), un antrenor cu 22 de ani mai tânăr, care a pregătit-o ultima oară pe SCM Pitești, o trupă modestă din al treilea eșalon!!! Chiar dacă a trecut și el, pe fugă, pe la Oțelul, fiind interimar o etapă acolo, tot în vremuri de restriște, nu se poate spune că ar avea vreo experiență de prim eșalon. A risca, în condițiile date, cu un novice totuși în ale antrenoratului, ar însemna… sinucidere curată. Sau o revenire la modelul „tânăr și neliniștit”, care a dat roade în cu totul alt context.

Deși zvonul cu Schumacher apăruse de câteva zile, după cel cu spaniolul Angel Lopez Perez, oricum un tehnician de altă clasă, nici eventuala venire la Ploiești a argeșeanului nu este confirmată oficial. Sau poate că Gabriel Matei, Constantin Mișelăricu și Constantin Schumacher nu au anvergura CV-ului lui Michelle Paolucci, unul demn de laudă pentru conducerea clubului? Vom trăi și vom vedea. Bine, până atunci, că informația circulă, și confirmată, și neconfirmată!