După aproape trei săptămâni de la reluarea pregătirilor pentru viitorul sezon al Ligii 1, FC Petrolul Ploiești va bifa joi și cel dintâi meci amical. Adversară, o echipă de prim eșalon din Moldova de peste Prut

Dragos Trestioreanu -

După aproape trei săptămâni de la reluarea pregătirilor pentru viitorul sezon al Ligii 1, FC Petrolul Ploiești va bifa joi și cel dintâi meci amical. Adversară, o echipă de prim eșalon din Moldova de peste Prut

Luni, 6 iunie 2022, la arena Ilie Oană, noua prim-divizionară FC Petrolul Ploiești s-a reunit pentru a da startul pregătirilor în vederea următorului sezon. „Lupii” – care au mai revenit pe „Ilie Oană”, după nouă zile, la prezentarea fostului internațional Gicu Grozav și a lui Lucian Dumitriu – au lucrat preponderent fizic, sub conducerea lui Carmel Bărbulescu și Laurețiu Marinescu. De joi, 23 iunie, după aproape trei săptămâni de la startul antrenamentelor, se va bifa și primul meci amical. Ca adversară a fost aleasă o echipă din prima ligă a Republicii Moldova, Dinamo Auto Tiraspol. A doua formație cu domiciliul în Transnistria a terminat ediția trecută de campionat pe locul al șaselea din opt combatante.

Potrivit www.transfermarkt.de, valoarea totală a echipei Dinamo Auto Tiraspol este de 1,55 milioane de euro. În lotul prezentat de către siteul german, din care fac parte 23 de fotbaliști, doi sunt străini, un rus și un cazac. Însă, există și mulți jucători cu dublă cetățenie, în special moldovenească și rusă, dar și doi moldoveno-români și un moldoveano-bulgar. Unul dintre cei doi care au și cetățenie română este o fostă cunoștință a suporterilor Petrolului, portarul Cristian Apostolachi (foto, în stânga, alături de actualul preparator fizic Laurențiu Marinescu). Pe vremea când era „lup”, Apostolachi a fost apărătorul buturilor echipei naționale de tineret a țării vecine. El a fost portarul Petrolului din 1 iulie 2019 și până în 15 august 2020, venind la Ploiești de la SCM Gloria Buzău. După ce s-a despărțit de gruparea „lupilor”, Cristian Apostolachi a rămas fără echipă puțin peste șase luni, până ce a semnat un contract cu actuala sa trupă, având acum 21 de ani. Dinamo Auto îl va pierde, de la 1 iulie a.c., pe fotbalistul care are cea mai mare cotă din lot, 175.000 de euro. Moldoveanul de peste Prut Marin Căruntu va trece la FC Sfântul Gheorghe Suruceni, finalista din acest an a Cupei Republicii Moldova. Următorii, din punctul de vedere al cotei, sunt mijlocașul ofensiv moldoveano-rus Maxim Mihaliov (35 de ani), căpitanul echipei, și mijlocașul defensiv moldoveano-român venit în primăvara acestui an de la Zimbru Chișinău, Andrei Cojocari (tot 35 de ani). Media de vârstă a lotului lui Dinamo Auto este de 24,3 ani, iar echipa din Tiraspol are în proprietate o arenă cu numai 1.300 de locuri.

Beneficiind de condiții excelente la baza de pregătire situată la 20 de minute de locul de cazare, „galben-albaștrii” au avut parte și miercuri, după ziua de marți, tot de două antrenamente. S-a trecut însă și la partea tactică, cea fizică urmând a rămâne mai pe plan secund. Iar asta fiindcă urmează partidele-test, stabilindu-se și adversarele. În afara lui Dinamo Auto Tiraspol, mai sunt două echipe din Qatar și una din Turcia, de eșalon inferior. Cea care a înlocuit-o pe echipa națională de tineret a statului Bahrain. Astfel, joi, de la ora 17.00 (aceeași în România), se va juca împotriva echipei din Republica Moldova, făcîndu-se eforturi pentru o transmisiune live pe FCP TV, potrivit ofițerului de presă Ionuț Pană. Apoi, sâmbătă, 25 iunie, se va combate contra Beykoz 1908 S.K.D. (Liga de Amatori a Turciei), o trupă dintr-un cartier al Istanbulului, dar cu un stadion de 3.500 de locuri, luni, 27 iunie, se va întâlni echipa Al Markhiya SC Doha (Stars League, Qatar), echipă la care evoluează, din 21 iulie 2021, și algeriano-francezul Jugurtha Hamroun, fostă vedetă a Oțelului Galați și a Stelei București, iar joi, 30 iunie, va veni rândul, cu o zi înaintea revenirii acasă, lui Al Shamal SC (tot Stars League, din Qatar). Amintesc că în statul arab Qatar se va desfășura Cupa Mondială de Fotbal, ediția 2022, fiind vorba despre o premieră absolută privind desfășurarea, în lunile noiembrie și decembrie!

Foto: www.fcpetrolul.ro

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024