După gerul de la opt seara, FC Petrolul – mutată la ora… ceaiului de la cinci. Între timp, conducerea „lupilor” se mai dispensează de un lider de generație din propria academie de copii și juniori!
Dragos Trestioreanu -
Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, pe arena Ilie Oană, la Ploiești, FC Petrolul a avut programat derbiul cu Dinamo de la ora 20.00, pe un ger care – vorba colegului de breaslă și prietenului Mihai Ioachimescu – nici nu se putea respira bine, darămite juca fotbal. A fost ca și vara când ești programat, pe aproape 40 de grade Celsius, de la 15.00, chiar 17.00, care sunt de fapt… ore de vară. Și iarna, când e foarte frig, și vara când e foarte cald este înfiorător și pentru spectatori, mă rog, suporteri, și în special pentru jucători. Cu atât mai mult trebuie apreciată victoria „lupilor” în dauna „câinilor”, date fiind condițiile concrete din week-end-ul trecut. Ei bine, după „vedetă”, în care Petrolul a fost programată, să nu ascundem după deget, pentru că Dinamo este un vehicul care încă urcă ratingul, găzarii au trecut, în viitoarele două etape, tot sâmbăta, la… ora ceaiului de la cinci. Și la Galați, cu Oțelul, în runda cu numărul 23, pe 27 ianuarie, și acasă, pe 3 februarie, contra CFR-ului, preluată de ex-petrolistul Adrian Mutu, ora de start va fi, de fiecare dată, repet, 17.00. Adică aceea la care englezul care se respectă își bea ceaiul acasă, în fața televizorului, nu pe stadion. Cum, în România, acest obicei nu a prea prins rădăcini, iubitorii de fotbal se duc, și bine fac!, la stadion. Va fi din nou rece-rece, terenul tot înghețat bocnă sau, dacă e noroc, măcar moale, însă va fi cinci, nu opt, Doamne, iartă-mă!
Trecând de la una la alta, dar rămânând tot în sfera clubului găzarilor, o informație furnizată marți, tot pe www.fcpetrolul.ro, ca și cea de mai sus, de altfel, m-a întristat pur și simplu. Știți deja, cel puțin așa cred, că nu îmi place să scriu despre fapte, și numai atât, ci îmi doresc, mereu, să le și comentez. Nu pot să fiu neutru, mai ales în fața unor știri care îmi lasă un gust amar. Cu ani în urmă, când FC Petrolul încă se lupta să promoveze în cel dintâi eșalon, motivatorul echipei, domnul Leo Ursea, un personaj foarte iubit de către jucătorii echipați în galben și albastru, mi-a semnalat un tânăr fotbalist din academie, Alin Boțogan (foto, în echipament roșu). Era șeful generației lui, așa am auzit de la domnia sa. Cum câte unii mă acuzau că le acord mai multă atenție străinilor decât produselor propriei academii, mi-am făcut mea culpa și am promis să întorc calimera: de la străini la juniori.
Nu numai pe Alin l-am urmărit de-atunci, ci și pe Adrian Nicolae, ca și pe alții. Tot așa cum, în eșaloanele patru și trei fusesem cu ochii pe Mihai Velisar (foto jos, încadrat de fostul antrenor al echipei Gaz Metan, actualul selecționer Edward Iordănescu, respectiv ex-președintele Ioan Mărginean) și pe Valentin Țicu, dar numai pe ei. Apoi, a venit rândul și al lui Andrei Jercălău și, trecând pe la destui alții, am ajuns la… Mihnea Rădulescu (foto sus, în text, în albastru, respectiv galben), al doilea șef de generație, care mi-a fost recomandat, de data aceasta, de același Mihai Ioachimescu și de al său Petrolul Non Stop. Motiv pentru care, deși trebuia să fiu prezent la CNMV, pe bulevard, la întâlnirea de 50 de ani de la terminarea liceului, am preferat să văd primul meci din Final Four-ul „U 16” național, găzduit de județul vecin de la Est. Unul la care, bineînțeles, echipa de profil a Petrolului a fost prezentă. Am stat 90 de minute și mai bine în fața laptopului, minute în care Mihnea a făcut de toate, realmente! Clar, copilul era de urmărit. Au trecut anii, a ajuns și în anturajul primei echipe, a debutat în Liga 2, apoi în Liga 1, a făcut-o și la România „U 19”, cu bune rezultate. Firesc, pentru ca drumul lui să tot urce, trebuia să fie mereu prima rezervă a lui Alex Musi. Cel care, deși împrumutat, chiar merită să fie titular, având valoare. De ce Mihnea Rădulescu să fie prima rezervă? Foarte simplu, fiindcă dintre propriile produse ale academiei este acum cel mai bun!
Citesc, acum, pe siteul oficial că Mihnea a fost împrumutat la Gloria Buzău până la vară, pentru a juca mai mult. Ceea ce, sincer, nu-i garantează nimeni, deși el o fi crezând contrariul. Este încă un copil, deși a trecut de vârsta majoratului, nu vrea să piardă Turul de Elită de la EURO, implicit pentru asta vrea să joace sub tricolor. Chiar dacă o făcea și până acum și fără să fie foarte mult folosit la echipa mare, cum se zice. Sunt convins că diverse influențe au pus prea multă presiune pe el și astfel a acceptat detașarea la Buzău. Așa cum a acceptat-o, cândva, și Velisar, care astăzi e la Corvinul, plecat definitiv, deoarece ca fost titular la FC Petrolul a fost totuși împrumutat la Gloria și-a găsit, ulterior, locul ocupat. Astfel a mers la Gaz Metan Mediaș, debutând în Liga 1, apoi a revenit în Ploiești, locul fiind tot ocupat, așa că a plecat la Chiajna și drumul i s-a oprit, apoi, în Ardeal. De ce povestea asta? Deoarece am trăit de când mă știu cu acest clișeu: „Îl împrumutăm să joace”!
Am curaj să afirm că peste 90% dintre împrumutații Petrolului la alte cluburi fie nu s-au mai întors, fie dacă au făcut-o au fost a treia sau a patra rezervă, fie, mai rău, s-au lăsat de fotbal! Unde este Alin Boțogan? A trecut de la Unirea Slobozia la Chindia Târgoviște, un club în pragul decesului. Și el este tot la Chindia, acum! Nu înseamnă că și în cazul lui Mihnea va fi la fel, Dar, dacă nu? Încercați un exercițiu de imaginație și vedeți câți șefi de generații, dar nu numai ei, s-au mai întors și au reprezentat figuri importante la echipa de seniori! Nu-mi spuneți de Laurențiu Marinescu, vă rog! Când s-a întors acasă, nu fusese plecat cu titlu de împrumut. Și pe la ce echipe jucase! De asta mi-e frică în cazul copiilor de la Petrolul, că sunt îndepărtați, căci așa ceva înseamnă un împrumut, ci nu un cadou, și sunt uitați, apoi, Dumnezeu cine știe pe unde! Să fiu iertat! Atenție, deci, Alin și Mihnea!
Foto: Facebook, www.liga2.prosport.ro, www.frf.ro, www.fcpetrolul.ro și site oficial Gaz Metan Mediaș