De marți, un nou fotbalist de Liga 1 la antrenamentele Petrolului? Va bate palma Cristi Sîrghi cu fostul lui șef de la Oțelul Galați?

Dragos Trestioreanu -

De marți, un nou fotbalist de Liga 1 la antrenamentele Petrolului? Va bate palma Cristi Sîrghi cu fostul lui șef de la Oțelul Galați?

După ce la primul antrenament al echipei FC Petrolul, de dinaintea turului ediției 2019-2020 a campionatului Ligii a II-a de fotbal, au participat cinci noi fotbaliști cu Liga 1 în CV, precum Ștefan Bărboianu, Walace Alves da Silva, Ionuț Cioinac, Mădălin Mihăescu și Alexandru Zaharia, de marți, 25 iunie 2019, va mai fi prezent, posibil, încă unul. Fostul campion național cu Oțelul Galați și participant la meciurile din grupele Ligii Campionilor, Cristian Sîrghi (foto, la titlu, în stânga, la meciul cu Manchester United), a fost văzut luni, la birouri, mai mult ca sigur pentru a negocia un contract cu fostul șef de la clubul din orașul de la malul Dunării, Marius Stan, cel care îl cunoaște, de altfel, foarte bine pe fotbalistul în vârstă, acum, de 32 de ani.

Ultima echipă la care a jucat Sîrghi, înainte de a discuta cu șeful Executivului echipei fanion a Ploieștiului și a Prahovei, a fost Dunărea Călărăși (foto sus, în text, la balon), cea care a retrogradat din primul eșalon, vara aceasta. La Dunărea, el venise din străinătate, mai precis de la Flamurtari Vlorë, din prima ligă a Albaniei. Se știe că multă vreme fundașul central originar din Galați a evoluat cu o cască asemănătoare celei a celebrului portar Petr Cech, Cristi suferind mai multe lovituri la cap, pe teren, care i-au provocat mari probleme de ordin medical. Însă, nu demult, a renunțat la acea cască de protecție inconfundabilă.

Tot luni și tot la birouri au mai fost văzuți și Marius Chindriș (foto jos, în stânga), Sebastian Ghinga și Lucian Cazan, spunându-se că toți trei ar fi acceptat rezilierea angajamentelor avute cu FC Petrolul Ploiești, în urma întâlnirilor avute cu președintele Marius Stan. În schimb, deși o părăsise pe Petrolul înainte de finalul campionatului trecut, tânărul mijlocaș Alexandru Stoica, care fusese împrumutat iarna trecută de la Viitorul, a acceptat o prelungire a contractului cu formația ploieșteană, urmând să se decidă asupra acestui fapt și portarul Cezar Lungu, detașat tot în iarnă de la Dunărea Călărași. La acest moment, Flavius Stoican are la dispoziție doar doi apărători ai buturilor, pregătiți de Mihai Ștețca, mai precis amintitul Lungu și juniorul Alexandru Radu, acesta din urmă fiind prea crud pentru nivelul eșalonului secund. Însă, numărul venirilor urmează a crește, așa cum se tot aude, nici cel al plecărilor nefiind încheiat.

Foto: Getty Images, www.arenamedia.ro și www.teresport.ro