Site icon Gazeta de Prahova

Dealer de etnobotanice din Ploieşti, prins de poliţişti când ridica marfa

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au documentat prin mijloace specifice, în perioada aprilie – octombrie 2012, activitatea unei grupări infracţionale ce acţiona pe raza mai multor judeţe ale ţării, în special în judeţele Iaşi şi Prahova, implicată în traficul cu substanţe psihoactive, cunoscute cu denumirea de “etnobotanice”.
Liderul grupării, în vârstă de 32 de ani, din Botoşani, se aproviziona cu cantităţi importante de substanţe psihoactive din străinătate, care ulterior erau vândute en-gross către dealeri din mai multe judeţe ale ţării.
Printre dealerii locali identificaţi s-a aflat şi un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Ploieşti, care distribuia astfel de substanţe atât personal, cât şi prin intermediul unor complici, către diverşi consumatori din municipiu, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Pentru tragerea la răspundere penală a celor implicaţi a fost efectuată o acţiune de prindere în flagrant, ocazie cu care suspectul a fost prins după ce au ridicat de la o firmă de curierat un colet conţinând 301 pliculeţe cu substanţe psihoactive şi 150 ambalaje inscripționate “Special Gold Bath Salt”.
După efectuarea prinderii în flagrant, au fost iniţiate 4 percheziţii domiciliare, fiind găsite circa 1.000 de pliculeţe de diferite tipuri, ce conţineau substanţe psihoactive, peste 1,5 kg de substanţe pulverulente şi materie vegetală vrac, precum şi diferite tipuri de ambalaje. La finalizarea cercetărilor, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a 4 persoane, din care 3 au fost arestate preventiv, totodată fiind instituit sechestru asigurător asupra a 3 autovehicule. Pentru faptele săvârşite, suspecţii riscă o pedeapsă de până la 8 ani închisoare.  

Exit mobile version