Debut în ger pentru Petrolul, în returul Ligii I!

Redactia -

Debut în ger pentru Petrolul, în returul Ligii I!

Poziția pe care a terminat turul ediției 2014-2015 a campionatului Ligii I, cea de-a treia, o face atractivă pe Petrolul Ploiești pentru televiziunile care dețin drepturile de transmisie a întrecerilor. Ast6a chiar dacă, între timp, clubul găzarilor a solicitat – și a primit acordul tribunalului – intrarea în procesul de insolvență. Liga Profesionistă de Fotbal a postat, pe siteul său, programul primelor două etape din partea a doua a competiției pe care o patronează, iar Geraldo Alves și coechiperii săi vor avea parte de ore de desfășurare favorabile mai degrabă în vară, decât spre finalul iernii. Dar, tot prime-time se numește! Astfel, vineri, 20 februarie, petroliștii vor primi vizita formației Fc Brașov, pe arena Ilie Oană, de la ora 20.30, partida cu formația antrenată de croatul Vjekoslav Lokica, instalat în iarnă, urmând  transmisă în direct de posturile Look TV și DigiSport. Cel din urmă post a cumpărat, recent, drepturile de transmisie pentru toate cele nouă meciuri dintr-o rundă. După numai o săptămână, și prima deplasare din acest an, de la FC Botoșani, trupa lui Leo Grozavu, va însemna un joc preluat de aceleași televiziuni menționate mai sus, ce va debuita tot de la 20.30. Cum în Moldova, gerul este la el acasă, deși nici Ploieștiul nu-i ocolit de frig, „lupii” trebuie să facă față nu numai adversarei, una cu gânduri de… Europa, ci și gradelor puține din termometre! Așa cum va fi, mai mult ca sigur, și pe teren propriu, atunci când Petrolul va avea de luptat cu o trupă schimbată pe jumătate și avidă de puncte, fiind situată sub linia celor ce vor retrograda la vară.

A doua zi după disputarea ultimului test din Antalya, joi, 12 februarie, cu liderul primei ligi din Bulgaria, ȚSKA Sofia, delegația ploieșteană va lua cap compas, din aerogara de la Antalya, Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni, via Istanbul. Rămâne de văzut dacă, dată fiind programarea vineri a meciului cu FC Brașov, antrenorul principal Mircea Rednic le va oferi jucătorilor săi două zile întregi de relaxare sau doar una, chemându-i – în ultimul caz – duminică la stadion. Din punctul de vedere al grupării „galben-albastre”, disputarea primelor două confruntări în ziua precedentă week-end-ului este pe gustul fotbaliștilor, care vor avea astfel ocazia de a fi liberi, de două ori cel puțin, sâmbata și duminica. Ceea ce nu s-a întâmplat în cele două stagii de pregătire de la Lara, din Turcia, adunând 26 de zile, cu o scurtă pauză între cantonamente.

Foto: www.timisoaraexpress.ro