Debut oficial pe ger, în 2014, pentru „lupi”?

Redactia -

Debut oficial pe ger, în 2014, pentru „lupi”?

Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicității datele de desfășurare ale meciurilor din etapele a XX-a și a XXI-a ale ediției 2013-2014 a campionatului Ligii I. Petrolul are din nou noroc de prime-time, însă orele de disputare ale partidelor de la FC Brașov și, respectiv, cu Oțelul Galați le-ar putea crea probleme găzarilor, în finalul lunii februarie și debutul lui martie. Astfel, primul joc oficial din 2014 al „lupilor”, cel împotriva formației antrenate de-acum de Cornel Țălnar, secondat de Florentin Petre, se va desfășura duminică, 23 februarie, ora 20.30 (în direct la „DigiSport 1”), pe arena Silviu Ploieșteanu-Tineretului, iar al doilea – opt zile mai târziu, pe „Ilie Oană”, luni, 3 martie, ora 19.30 („Dolcesport 1”). Este mai greu de presupus, în acest moment, că – mai ales – la Brașov, mercurul din termometre va urca mai mult peste 0 grade Celsius! Asta în condițiile în care formația pregătită de Cosmin Contra – este drept ca și viitoarele adversare din rundele cu numerele 20 și 21 – se antrenează acum la 15 grade C, poate char și peste acest nivel, în Turcia sau Spania.

Iată care este „țintarul” celorlalte partide din etapele mai sus-menționate și posturile de televiziune ce le vor prelua live: vineri, 21 februarie – Săgeata Năvodari-FC Botoșani, ora 18.00 („DigiSport 1”), Astra Giurgiu-Corona Brașov, 20.30 („DigiSport 1”); sâmbătă, 22 februarie – Oțelul Galați – Pandurii Târgu Jiu, 19.00 („DigiSport 1”); duminică, 23 februarie – Dinamo București-Viitorul Constanța, 14.00 ( „Dolcesport 1″/”Antena 1”), CFR Cluj-FC Vaslui, 18.00 ( „DigiSport 1”); luni, 24 februarie – Ceahlăul Piatra Neamț-Universitatea Cluj, 18.00 („DigiSport 1”), Concordia Chiajna-Steaua București, 19.30 („Dolcesport 1”), Gaz Metan Media;ș-ACS Poli Timișoara, 20.30 („DigiSport 1”)/vineri, 28 februarie – Viitorul Constanța-CFR Cluj, 19.00 („Dolcesport 1”), Universitatea Cluj-Astra Giurgiu, 20.30 („DigiSport 1”); sâmbătă, 1 martie – ACS Poli Timișoara-Săgeata Năvodari, 18.00 („DigiSport 1”), Steaua București-Dinamo București, 21.00 ( „DigiSport 1”); duminică 2 martie – FC Botoșani-FC Brașov, 14.00 ( „DigiSport 1”), Pandurii Târgu Jiu-Ceahlăul Piatra Neamț, 20.00 („DigiSport 1”); luni, 3 martie – Corona Brașov-Concordia Chiajna, 18.30 („DigiSport 1”), FC Vaslui-Gaz Metan Mediaș, 21.00 („DigiSport 1”).

Foto: www.agerpres.ro