Deși prețurile mărite au generat nemulțumiri în rândul fanilor, derbiul cu Steaua se va disputa cu casa închisă

Redactia -

Deși prețurile mărite au generat nemulțumiri în rândul fanilor, derbiul cu Steaua se va disputa cu casa închisă

La auzul veștii creșterii prețurilor biletelor pentru derbiul cu Steaua, de săptămâna viitoare, de pe arena Ilie Oană, din Ploiești, suporterilor Petrolului nu le-a căzut deloc bine, spunându-se chiar că pe ultrași i-ar fi băgat în ședință! Dar, pasiunea a învins și, doar într-o zi și jumătate, s-au epuizat toate cele 8.000 de tichete scoase la vânzare. Este adevărat și cota imensă de interes a contribuit la această rapiditate în a achizționa tichtele de acces pe stadion, mai ales că, la derbi, toți cei prezenți vor concura direct la prima coregrafie ce va cuprinde toată arena Ilie Oană, anunțându-se astfel un show fără egal. Unul pentru punerea căruia în practică se lucrează de zile bune, câte 8-10 ore. S-au făcut efortui foarte mari, fizice și materiale, în acest sens, așa că liniștea sold-out-ului a venit la timp. Deși, era de anticipat că niciun petrolist adevărat nu putea admite să lipsească de la un așa meci, ca și mai ales de la spectacolul care va încheia seria de festivități de sărbătorire a aniversării celor 90 de ani de existență a clubului găzarilor. În afara locurilor de siguranță, impuse de organele de pază și ordine, la derbiul Petrolul – Steaua vor fi prezenți, cu excepția fanilor echipei adverse, mii de suporteri înfocați ai culorilor galben-albastre.

În privința prețurilor biletelor, este totuși de amintit că SC FC Petrolul a anunțat, încă de la începutul mini-returului, că își va rezerva dreptul de a le mări cu prilejul unor partide cu mare impact și a procedat astfel, până la urmă, numai la ultima întâlnire de acasă, din sezonul 2013-2014, împotriva campioanei en-titre a României. Trecând peste dificultățile de ordin financiar pe care le are majoritatea iubitorilor trupei „lupilor”, toate se vor uita în situația în care se va primi drept recompensă un succes în dauna „roș-albaștrilor”, marii rivali ai grupării ploieștene. În eventualitatea în care Petrolul va câștiga la Chiajna, în dauna Viitorului Constanța, victoria în fața Stelei ar conduce 99,99%, la securizarea locului 2 final, disputa de la Brașov, împotriva Coronei, fiind de presupus că nu va crea probleme de vreun fel  în privința adjudecării celor 3 puncte puse în joc.

Foto: www.ziuanews.ro