Depistat în timp ce conducea un ATV sub influența alcoolului

Daniel Dimache -

Depistat în timp ce conducea un ATV sub influența alcoolului

 

La data de 15.12.2021, orele 16.54, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Breaza în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe raza comunei Talea au oprit pentru control un bărbat care conducea un ATV.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.

În cauză, bărbatului de 52 de ani din comuna Talea i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

(Fotografie cu caracter ilustrativ)