Derbiul necăjitelor codașe ale play-out-ului Ligii 1, pe arena pe care au fost eliminate Celtic Glasgow și Șahtior Donețk!

Dragos Trestioreanu -

În urmă cu 35 de ani și șase luni, pe 1 octombrie 1980, pe marea arenă de fotbal din Timișoara, echipa locală, Politehnica, reușea s-o elimine din Cupa Cupelor pe o fostă câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, Celtic Glasgow, după un 1-2 în deplasare și un 1-0, pe teren propriu. Și după ’89, pe același stadion, Poli a mai reușit o eliminare de senzație, mai precis a unei alte câștigătoare de trofeu continental, Cupa UEFA,  fiind vorba despre trupa Șahtiorului lui Mircea Lucescu, ieșită din Liga Campionilor înaintea play-off-ului ediției 2009-2010. Vremurile frumoase s-au dus însă și marți, 29 martie 2016, de la ora 20.30, în direct pe Look TV, DigiSport și Dolcesport, „Dan Păltinișanu” va găzdui „derbiul”… ultimelor clasate din ierarhia la zi a play-out-ului sezonului în curs, cel dintre ACS Poli și Petrolul. Ultima a fost o prezență remarcată, destul de recent, în competițiile continentale, cu două apariții consecutive în play-off-ul Europa League, fază din care a fost eliminată de Swansea și, respectiv, Dinamo Zagreb. Dacă găzarii sunt în cădere liberă aproape din momentul în care, în iarna anului trecut, patronatul a decis intrarea în procesul de insolvență, „violeții” s-au prăbușit în acest an, ajungând acum pe penultima poziție, dar la o distanță apreciabilă de puncte, 10, față de adversarii lor din etapa a IV-a.

Ovidiu Popescu

Pentru că-și dorește ca marți să nu fie… trei ceasuri rele pentru mai noua lui echipă, antrenorul principal Ionel Tersinio Gane (foto lângă titlu; www.fcpetrolul.ro) se pare că s-a gândit să-i ofere câteva surprize omologului de pe banca lui ACS Poli, Petre Grigoraș, numit chiar în săptămâna precedentă întâlnirii cu „lupii”. Se anticipează astfel că Gane ar regândi și așezarea pe teren a jucătorilor săi, trecând de la 1-4-1-4-1 la 1-4-2-3-1, dar și va opera unele noutăți în primul „11”. Astfel, nu ar fi deloc exclus să înceapă meciul contra lui Cristian Scutaru & Co. cu Alberto Cobrea între buturi, cu Alexandru David, Constantin Mișelăricu, Alexandru Benga și pe deplin recuperatul Marian Dean Beța în linia defensivă, cu Daniel Stana și Dan Bucșa (foto în text, în stânga, talonându-l pe Ovidiu Popescu, priviți din plan îndepărtat de Dan Popescu; www.fcpetrolul.ro) la „închidere”, cu un trio care îmbină fantezia cu viteza, Karim Ziani, Abdellah Zoubir și debutantul din acest sezon, Victor Astafei, în spatele vârfului împins, care nu ar mai fi cel care părea un titular inamovibil, Michele Paolucci, ci elvețiano-croatul Janko Pacar. Desigur, acest „11” va fi posibil a fi aruncat în luptă numai dacă medicul echipei ploieștene, dr. Gabriel Copaci, va reuși să-i recupereze pe deplin pe Stana și Astafei, cei care au acuzat ușoare accidentări înaintea deplasării spre Timișoara, via Sibiu.

În conferința de presă de dinaintea plecării spre locul de desfășurare a întâlnirii de mâine, Ionel Gane a declarat că „venim după un punct obţinut la Cluj (n.r. – în partida cu CFR), care ne-a dat moral şi i-am simţit mult mai bine pe jucători în această săptămână (n.r. – cea trecută). Sigur, un punct nu reprezintă foarte mult, dar eu sper să fie un impuls pozitiv şi ar fi foarte bine să-l putem lega cu o victorie la Timişoara. Atunci ar conta cu adevărat, altfel ar însemna foarte puţin în situaţia în care suntem. Este clar că, de acum încolo, meciurile sunt decisive, pentru că, odată ce trec etapele şi nu reuşeşti să iei puncte, nu mai ai timp să recuperezi. La Timişoara, vom întâlni un adversar care, la fel, nu se află într-o situaţia foarte bună, a ajuns pe un loc retrogradabil, dar, spre deosebire de noi, are mai multe puncte în clasament. Nici ei nu vin după o perioadă bună. Au schimbat antrenorul. Desigur că, şi pentru ei, este vorba despre un meci decisiv. Vor juca cu multă presiune. Dar, fiecare îşi face strategia lui şi trebuie să ne preocupe în primul rând jocul nostru, să facem în aşa fel încât să fie mult mai bun decât până acum”.

Dacă Gane – care a s-a îndreptat spre Est, plecând din Craiova spre Ploiești – i-ar fi pregătit surprize tehnico-tactice și de efectiv lui Grigoraș, cel care a ales calea… inversă, din Dobrogea de domiciliu spre Banat, este posibil ca și cel din urmă să procedeze la fel. Sau, de ce nu?, să meargă tot pe mâna lui… Florin Marin, colegul de breaslă demis de conducerea lui ACS Poli după etapa a treia din play-out, mai precis ulterior eșecului de pe terenul trupei lui Daniel Mogoșanu și Victor Naicu, CS Universitatea. Dacă nu a prea avut timp să-și cunoască bine actualii jucători, atunci „Grig” ar putea merge pe următorul prim „11”: Strauss – Belu-Irodache, Scutaru, Manu Torres, Dan Popescu – Llorrente, Melinte – Bărbuț, Zicu, Ovidiu Popescu – Elek. Rămâne însă de văzut dacă așa va fi ori și Petre Grigoraș va miza pe unele noutăți în echipa de marți seară.

Comisia Centrală de Arbitri a delegat la Timișoara un mai tânăr cavaler al fluierului, orădeanul Florin Mihai Marcu, cel care a fost îndeosebi… rezervă la partidele din Liga 1 Orange, bihoreanul urmând a fi asistat de către un concitadin, Florin Ciprian Danșa, și de un mehedințean, Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin). Rezerva, Marian Balaci, este din același oraș cu asistentul de la tușa a doua. Interesant este că, în calitate de observator de arbitraj a fost desemnat un fost echipier al… Petrolului de dinainte de „89, actualul brașovean Florin Hâncu. O adevărată… inflație de Florini, căci tot se apropie și Săptămâna lor! Cu ochii pe organizatorii timișoreni va sta un vecin de județ al acestora, arădeanul Ioan Bogdan.