Descoperire macabră într-o locuință din Ploiești: Femeie găsită decedată, după sesizarea fiicei din Italia
Redactia -

La data de 16 februarie a.c., în jurul orelor 21.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați de către o persoană de sex feminin, aflată pe teritoriul Italiei, cu privire la faptul că nu mai deține informații referitoare la situația mamei sale, de o perioadă îndelungată de timp.
În temeiul sesizării formulate, la imobilul de domiciliu al persoanei vizate a fost direcționată o patrulă de siguranță publică, care a procedat la efectuarea de verificări specifice, în vederea stabilirii stării de fapt.
Întrucât accesul în locuință nu a putut fi realizat, a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care a procedat la pătrunderea în imobil prin forțarea ușii de acces.
Cu ocazia pătrunderii în interiorul locuinței, a fost identificat cadavrul unei persoane de sex feminin, aflat în stare avansată de descompunere.
Din cercetările preliminare efectuate la fața locului nu au rezultat indicii sau mijloace materiale de probă apte să contureze suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiuni, constatându-se totodată că ușa de acces era asigurată din interior.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei medico-legale și stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor decesului.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun în funcție de concluziile medico-legale și de ansamblul probator administrat.

![Prahova, sub cod portocaliu de ninsori abundente Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/02/avertizare.jpg)
