În fotbal, numai statistica este cea care conteaza! Degeaba merita FC Petrolul o remiză, dacă în istorie noua ediție din acest sezon a Primvs Derby s-a terminat cu 3-1 pentru Rapid! Rezultatul acesta rămâne peste timp!

Dragos Trestioreanu -

În fotbal, numai statistica este cea care conteaza! Degeaba merita FC Petrolul o remiză, dacă în istorie noua ediție din acest sezon a Primvs Derby s-a terminat cu 3-1 pentru Rapid! Rezultatul acesta rămâne peste timp!

Când am început să scriu rândurile care urmează, noua ediție a Primvs Derby din ediția 2022-2023 a Superligii s-a încheiat  de ceva mai bine de două ceasuri și jumătate, cu scorul de 3-1 (1-0) pentru FC Rapid București, în dauna FC Petrolul Ploiești. Este vorba, desigur, despre returul sezonului regular, meciul din tur de pe arena Ilie Oană terminându-se, reamintesc, cu 1-0 (1-0) în favoarea trupei „lupilor”. Interesant, și în prima manșă, hai să-i zic așa, și în a doua, golurile Petrolului au fost reușite de același jucător, mijlocașul de bandă Gheorghe Grozav, cel pe care portarul Rapidului, Horațiu Moldovan, nu îl va uita prea curând. Cum nici găzarii nu îl vor șterge imediat din memorie pe atacantul croat Marko Dugandžić, autorul unei „duble” și aproape de un hat-trick, chiar, dacă junele Ștefan Pănoiu nu și-ar dorit să nu împartă cu nimeni gloria unei faze spectaculoase, finalizată, după ce a fost pornită de el de la centrul terenului.

Pe „Arena Națională”, antrenorul principal al Petrolului, Nae Constantin, a venit cu o singură surpriză: titularizarea lui Simon Măzărache în dauna lui Constantin Budescu. Nu cred că acesta din urmă ar fi fost ușor accidentat sau nu putea duce mai multe minute, câtă vreme a jucat circa 20 de minute în partea a doua a partidei, când a dat pase de maestru. Mai degrabă, pentru că urmează un alt meci, cel cu FC U 1948 Craiova, de acasă, apreciat poate că mai la îndemână, deși nu va fi sigur astfel, s-o fi optat pentru menajarea lui Budescu. Vom vedea duminică, după prânz, dacă așa o fi fost. Cu totul și cu totul surprinzător, s-a jucat deschis „din prima”, cu FC Petrolul atacând din start buturile care aveau în spat ultrașii veniți de la Ploiești în număr mare, intrați pe stadion, așa cum se întâmplă de regulă, parcă, după primul fluier al arbitrului.

Nu s-a marcat atunci, fiind drept că nici foarte mari ocazii nu au existat. Apoi, au trecut la cârma jocului fotbaliștii lui Adrian Mutu. Reacționând complet aiurea, la o lovitură de colț, Christian Irobiso a lovit, pe sus, mingea cu brațul, în careul mare, iar Dugandžić a transformat lejer penaltiul just acordat de Sebastian Colțescu, în minutul 9. Bizar, deși este cunoscut că atacantul nu ratează „11 metri”, Dan Șucu, unul dintre co-acționarii Rapidului, și-a pus mâinile la ochi, de frică! Cu emoțiile perfect stăpânite, aflat în stânga sa, co-acționarul Victor Angelescu a privit execuția sigură a lui Marko. Meciul a mai fost oprit, la început de un tir cu petarde al galeriei Rapidului, iar apoi, de fumigenele și torțele colorate în galben și albastru ale celei a Petrolului. Au fost opriri de scurtă durată, însă de urmărit cum le-o fi apreciat, în raportul său, delegatul de joc, bucureșteanul Ion Cățoi. După amenzile mari din partidele de la Sepsi Sfântu Gheorghe și cu Universitatea Cluj, o alta și mai și ar mai lipsi peste datoriile mari ale clubului ploieștean!

Finalul primei reprize a fost de-a dreptul un thriller, cu încă două lovituri de la „11 metri” acordate de arbitrul oltean. Unul, din minutul 36, direct dictat; al doilea, după peste numai 240 de secunde, cu ajutorul colegului din camera VAR, Sorin Costreie. La faza model de pase-șnur, terminată cu un șut al lui Xian Emmers, pe jos, reținut simplu de către austriacul Andreas Leitner, nu s-a văzut perfect pe reluările TV rezultatul tackling-ului lui Félix Mathaus asupra mijlocașului belgian, dar absolut exact pe fotografia realizată de fotoreporterul bine cunoscut Cristi Preda. În schimb, imaginile VAR au arătat cât se poate clar că ex-astristul Ljuban Crepulja l-a lovit cu brațul în figură, în suprafața de pedeapsă, pe Jair Tavares Silva. Totuși, Colțescu a arătat pe loc punctul cu var, prima oară, pentruRapid, pe când a doua, după ce dictase fault în atac, a revenit abia după o scurtă vizionare a imaginilor de pe monitorul din afara terenului. Totuși, el e genul de arbitru care recunoaște când greșește și își repară eroarea. Așa cum a făcut și acum.

Portarii Leitner și Moldovan au apărat șuturile lui Alexandru Ioniță și, respectiv, același Jair, scorul reprizei rămânând astfel 1-0 pentru bucureșteni. Ar fi de pus două întrebări. 1. De ce rapidiștii au schimbat executantul, știut că fenta lui Marko Dugandžić este mereu dificil de a fi intuită? 2. De ce primul penalti transformat de Jair, cu „U” Cluj, a fost în urma unui șut tare, pe sus, iar acum, a trimis, telefonat, pe la semiînălțime? Ca să nu mai zic că, pe respingere, brazilianul a alergat ușor, pe vârfuri, spre minge, de parcă ar fi călcat în apă și nu dorea să se ude la picioare! Pe scurt, primul mitan a plăcut unui neutru, nicidecum unui suporter al fiecăreia dintre echipe. Care își dorea victoria, negustând deloc marile ratări.

A doua parte a jocului a fost pe aceleași coordonate, dar s-au marcat mai multe goluri, trei mai exact. A egalat Petrolul, la o acțiune cu pase legate de Mathaus, Florin Borța și Simon Măzărache, primul centrând de manual pentru voleul lui Grozav, de la 14 metri, cu pământul, direct în colțul dijn dreapta porții lui Moldovan, în minutul 61. Ploieștenii păreau a fi prins curaj, iar deschiderile pe poziție viitoare ale lui Budescu erau realmente de vis, încântătoare. Însă, la una dintre ele, același Măzărache s-a grăbit, aflat în ofsaid, și a stricat o fază în care doi coechipieri puteau să marcheze, din poziție regulamentară. După 12 minute de la golul Petrolului, Moldovan l-a deschis lung pe Emmers, care a schimbat direcția la Ioniță, autorul unei angajări rapide, pe culoar, a lui Dugandžić. Croatul l-a driblat prea ușor pe Bart Meijers,batavul negăsindu-și pașii corecți, și a încheiat cu un șut așa cum trebuia, violent, pe sus, în plasă, după ce intrase puțin în careu.

Cu 2-1 din minutul 73, Rapid a devenit mai sigură pe sine și chiar dacă Petrolul a forțat egalarea cu două perechi de schimbări tardive totuși, în minutele 83 și 87, nu numai că giuleștenii au scăpat cu bine, dar au mai și înscris încă o dată, în ultimul  minut de prelungiri, 90+4, prin talentatul tânăr Ștefan Pănoiu. Primind o minge de la căpitanul Săpunaru, exact la centrul terenului, lateral dreapta, abia intratul pe teren a țâșnit în bandă, l-a evitat pe Meijers, nu a avut probleme cu moldoveanul de peste Prut Cebotaru, a pătruns în careul mare, nu i-a pasat coechipierului care aștepta să bifeze un hat-trick, l-a driblat pe Leitner și a trimis în poarta goală, ridicând  apoi victorios brațele. Da, frumos gol și un rezultat care va rămâne în statistici, peste timp, uitându- se că Petrolul poate că ar fi meritat o remiză.

Dar, a nu se uita și că Marian Huja și Jair Tavares au jucat parcă având gândul la echipa de se spune că au fost ofertați, iar alți coechipieri nu sunt la o formă pe măsura locului pe care Petrolul va termina anul. Fie pe 6, fie pe 7, în funcție de rezultatele echipelor Hermannstadt Sibiu și Sepsi Sfântu Gheorghe la CFR Cluj, respectiv cu Universitatea Cluj. Evident, și în situația în care „lupii” își vor lua revanșa față de eșecul din grupele Cupei României în fața FC U 1948 Craiova. Totodată, dacă se pierde iar meciul cu oltenii, locul 8 este garantat. Desigur, există calcule și la remize, dar mai bine să așteptăm toate rezultatele etapei a XXI-a. Ploieștenii vor evolua pe arena Ilie Oană, duminică, de la ora 14.30, sibienii, marți, de la 20.00, iar covăsnenii – sâmbătă, de la 15.00. Abia atunci vom ști sigur poziția pe care va încheia anul 2022 FC Petrolul, în ierarhia Superligii. Despre rezolvarea problemelor financiare, cu siguranță că se va vorbi toată iarna!

Foto: www.gsp.ro și captură DIGI TV