Destule noutăți la FC Petrolul, la primul antrenament de la Strejnicu. Stoican a avut la dispoziție 24 de fotbaliști noi și vechi

Dragos Trestioreanu -

Destule noutăți la FC Petrolul, la primul antrenament de la Strejnicu. Stoican a avut la dispoziție 24 de fotbaliști noi și vechi

Astăzi, 24 iunie 2019, în fața unor suporteri mai vechi ai Petrolului, dar și dintre cei tineri, și un grup de ultrași nelipsind de la fața locului, pe arena din Strejnicu, de lângă aerodromul Gheorghe Bănciulescu, 24 de fotbaliști s-au pus sub comanda lui Flavius Stoican și a staff-ului acestuia, reamintesc, numărând încă șase persoane, și au bifat primul antrenament din seria celor care vor continua, după vizita medicală de mâine, 25 iunie, în cantonamentul de la Poiana Brașov. Acolo unde se va ajunge miercuri, pe 26 iunie. Petroliștii vor avea parte și de un stagiu de pregătire extern, la Ankara, în capitala Turciei, într-o zonă cu o temperatură mai acceptabilă din acest anotimp.

La fosta bază a Conpetului, de la ora 17.30, pe terenul principal, cu iarba îmbibată de apă, uscându-se încet-încet după ce razele soarelui și-au intrat iar în drepturi, au fost prezenți portarii Cezar Lungu și Alexandru Radu (junior din propria pepinieră) și jucătorii de câmp Alberto Olaru, Ștefan Bărboianu (Concordia Chiajna), Walace Alves da Silva (brazilian, Ittehad Alexandria, L1 Egipt), Ionuț Cioinac (CSM Poli Iași), Valentin Țicu, Mihai Velisar (revenit de la SCM Gloria Buzău), Laurențiu Marinescu, Mădălin Mihăescu (CSM Poli Iași), Antonio Manolache (19 ani, fost junior al clubului găzarilor, ACS Poli Timișoara), Saim Alexandru Tudor, Cătălin Ștefănescu, Sergiu Arnăutu, Alexandru Stoica, Alexandru Zaharia (CSM Poli Iași), Andrei Iacob, Robert Enache, Mario Bratu, Raul Bucur, Mihai Constantinescu (toți cinci, juniori din propria pepinieră), Cătălin Vaida (internațional „U 18”, CF Ardealul Cluj), Răzvan Milea și Giovani Petcu (ambii juniori născuți în anul 2000, din București). Marți va ajunge la echipa un alt internațional de juniori, Andrei Rus, și el împrumutat la SCM Gloria Buzău, returul trecut.

De subliniat că niciunul dintre jucători veniți de la alte echipe, menționate în paranteză) nu a semnat încă un contract cu clubul găzarilor, dar sunt destul de aproape s-o facă, iar lotul pentru turul sezonului viitor este încă departe de a fi bătut în cuie, așa cum a declarat președintele executiv Marius Stan, forma finală urmând a fi luată înaintea plecării spre Ankara. Reamintesc că, din staff-ul tehnic, în afara lui Stoican, care s-a implicat direct în antrenamentul ce a cuprins alergări, în două grupe, exerciții fizice și o miuță, mai fac parte secundul Silviu Ilie, fost colaborator sezonul trecut al lui Mircea Rednic, la Dinamo, antrenorul de portari Mihai Ștețca, preparatorul fizic Radu Vasilcan, fost cu același Rednic și la SC FC Petrolul, și la Standard Liege, în Superliga Belgiei, kinetoterapeutul Claudiu Bătineanu, psihologul Dorin Irimia, ex-Dinamo și scouterul basarabean Timofei Crîng. În altă ordine idei, pentru ca suporterii să vadă pe viu noua echipă a Petrolului, președintele Stan a promis că se va face un meci-test pe arena Ilie Oană, probabil unul de prezentare. Din sezonul viitor, echipele de eșalon secund vor fi obligate să folosească de-a lungul celor 90 de minute de joc doi fotbaliști „U 19”, nu trei „U 21”, ca în sezonul precedent.

Foto: www.fcpetrolul.ro