Detalii despre focarul Covid de la Căminul de bătrâni din Homorâciu

Daniel Dimache -

Detalii despre focarul Covid de la Căminul de bătrâni din Homorâciu

Numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus la un Centrul de Îngrijire a Persoanelor Adulte din Prahova a ajuns la 71, dintre care 21 sunt din rândul personalului angajat, iar 50 din cel al beneficiarilor. DSP a prelevat la această unitate medico-socială 102 probe (34 de la angajați și 68 de la vârstnici), informează astăzi, Prefectura Prahova.

Pe surse, am aflat că focarul Covid s-a produs la un cămin de bătrâni din satul Homorâciu, comuna Izvoarele. Unitatea este privată şi are ca beneficari persoane în vârstă, inclusiv persoane cu dizabilităţi. Cum mulţi dintre angajaţii centrului provin din zonă, există o îngrijorare justificată vizavi de faptul că epidemia s-ar putea extinde în comună şi în localităţile învecinate. Administraţia Centrului de îngrijire de la Homorâciu, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Prahova iau toate măsurile pentru a limita extinderea infectărilor, iar bolnavii găsiţi pozitiv au fost transportaţi pentru a fi trataţi la spitalele Covid din judeţul Prahova.

Publicitate