Deţinut evadat de la Penitenciarul Mărgineni, prins la Vărbilău

Redactia -

Deţinut evadat de la Penitenciarul Mărgineni, prins la Vărbilău

Penitenciarul Mărgineni informează că, “în data de 13.08.2025, orele 11:43 deținutul Milosiu Ion, în vârstă de 32 de ani, a fost identificat și capturat în comuna Vărbilău, județul Prahova, în urma unei acțiuni desfășurate de către polițiști de penitenciare din cadrul unității noastre, în colaborare cu personal din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Prahova.

Reamintim că deținutul a părăsit penitenciarul în data de 12.08.2025, în jurul orei 18:00.

Acesta urmează să fie reîncarcerat în Penitenciarul Mărgineni, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Reiterăm faptul că părăsirea fără autorizare a locului de deținere reprezintă infracțiunea de evadare și se pedepsește conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Conducerea Penitenciarului Mărgineni mulțumește pentru sprijin tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanților mass-media, precum și cetățenilor care au oferit informații ce au condus la capturarea deținutului”.