DGASPC Prahova, campanie dedicată informării tinerilor din sistemul de protecție specială asupra drepturilor pe care le au
Redactia -
În cadrul Campaniei de conștientizare și informare a tinerilor beneficiari ai sistemului de protecție specială, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova organizează în data de 08 septembrie 2023, la Sala „Europa” a Consiliului Județean Prahova, începând cu ora 11:00, o sesiune de consiliere cu privire la drepturile de care tinerii pot beneficia în baza legislației privind protecția și promovarea drepturilor copilului și obligațiile ce le revin în acest sens.
Campania are un caracter pro-activ fiind inițiată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Scopul campaniei este de a asigura o mai bună informare a grupului țintă cu privire la drepturile și măsurile de sprijin de care pot beneficia din partea statului, în cazul în care decid începerea unei vieți pe cont propriu, odată cu împlinirea vârstei majoratului, dar și consecințele și responsabilitățile pe care aceștia și le asumă, în mod implicit, prin asumarea acestei decizii.
La această sesiune vor participa tinerii, cu vârsta de peste 17 ani, din sistemul de protecție specială aflați în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.
De asemenea, la eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniul social, context în care se va crea cadrul favorabil unor discuții mai ample care să includă informații relevante cu privire la prevenirea unor comportamente nocive/la risc în rândul tinerilor (consumul de droguri, absenteismul școlar, acte de violență săvârșite de și asupra tinerilor/copiilor, etc) astfel încât tinerii să înțeleagă mai bine atât consecințele negative ale acestor comportamente, cât și necesitatea corectării lor.