Din primul eşalon – în al doilea, dar din Anglia: Jeremy Bokila este în negocieri cu Bolton Wanderers!

Redactia -

Din primul eşalon – în al doilea, dar din Anglia: Jeremy Bokila este în negocieri cu Bolton Wanderers!

După ce a făcut valuri cât casa o dată cu părăsirea României, cu 48 de ore înaintea disputării Supercupei României, dintre Steaua şi Petrolul, Jeremy Bokila (foto, la minge, înconjurat de trei adversari de la „U” Cluj, în meciul din returul campioantului trecut; www.prosport.ro), golgheterul „lupilor” – cu 16 reuşite în ediţia 2012-2013 a întrecerilor Ligii I şi 6 – în Cupa României, cea mai preţioasă fiind cea din finala de pe 1 iunie 2013, contra echipei CFR Cluj -, intrase într-un con de  umbră. Retras în localitatea olandeză unde locuiesc părinţii lui, despre el s-a mai spus că ar avea oferte de la FK Krasnodar, din Superliga Rusiei, apoi de la o echipă din Ligue 1, Ajaccio, unde joacă şi internaţionalul român Adrian Mutu. Însă, nimic nu s-a concretizat până în acest moment.

Acum, www.prosport.ro, citând presa din Anglia, scrie că Bokila a trecut Canalul Mânecii şi negociază cu o fostă trupă din Premier League, Bolton Wanderers, dar care a terminat sezonul precedent pe poziţia a şaptea din Championship, al doilea eşalon din Albion. Aflat la faţa locului, Bokila a confirmat pentru siteul mai sus-menţionat că este în discuţii cu oficialii formaţiei britanice, dar a a specificat şi că nu ar fi singura lui ofertă din acest moment. El nu a dat totuşi alte detalii privind cluburile care ar mai fi interesate să-l achiziţioneze.

„Am ajuns la Bolton, încă nu am semnat, deoarece zilele viitoare vom mai discuta, dar între timp au mai apărut şi alte cluburi interesate de mine” – a spus fostul atacant al Petrolului. Media din Anglia a precizat, citându-l pe antrenorul lui Bolton, Dougie Freedman, că se doreşte vinderea unui jucător de acelaşi profil cu congolezo-olandezul, Craig Davies, la Wolverhampton Wanderers, iar din banii obţinuţi să se poată oferi 1,2 milioane de euro pentru înregimentarea lui Jeremy Bokila. Se pune acum întrebarea cine va încasa suma de bani respectivă: fie SC FC Petrolul, care a demonstrat, cu acte, că îl are sub contract pe Bokila, sau Zulte Waregem, cea care l-a cedat definitiv la echipa din Ploieşti, pentru 350.000 de euro, dar fotbalistul a denunţat prelungirea angajamentului, după perioada împrumutului său în România, din cauza nemulţumirilor de ordin financiar? Dacă englezii îl vor putea legitima pe fotbalistul de culoare, din postură de liber de contract, aşa cums e consideră Bokila în prezent, cineva din cadrul clubului găzarilor ar trebui să dea socoteală pentru redactarea unui angajament cu „fisuri”, interpretabil juridic în defavoarea ploieştenilor.

Chestionat pe tema jucătorului, antrenorul principal al Petrolului, Cosmin Contra, a declarat pentru presa autohtonă că „nu mă interesează că Jeremy Bokila este la Bolton, fiind doar treaba lui”!