Dinamo ia tot ce este tânăr și de talent din fotbalul prahovean!

Redactia -

Dinamo ia tot ce este tânăr și de talent din fotbalul prahovean!

După Valentin Lazăr și Ionuț Șerban, doi foști juniori ai Petrolului, care au fost transferați, via Sportul Studențesc București, de Dinamo, clubul condus, executiv, de către fostul patron al desființatei Tricolorul Breaza, profesorul universitar Constantin Anghelache, și-a îndreptat atenția către un alt tânăr și talentat fotbalist din județul Prahova, Sebastian Petre (foto).  El va împlini 19 ani în 2014, joacă mijlocaș și a evoluat, din vară, la CS Blejoi, echipă care a terminat pe locul 13 în ierarhia Ligii A Prahova, la finalul turului de campionat. Chemat la un trial de două săptămâni, de clubul „roș-allbilor”, luna trecută, Sebi Petre i-a impresionat pe cei din  Ștefan cel Mare”, care i-au înmânat astfel actele de transfer tatălui jucătorului. Acesta a obínut a obținut astăzi, 9 ianuarie, eliberarea fiului său de sub contractul avut cu formația din comuna prahoveană, ce-l transferase cu titlu definitiv, în vară, pe acst produs al Centrului de Copii și Juniori al SC FC Petrolul, care a mai trecut și pe la Conpet Ploiești. „Venise liber în perioada de dinainte de startul actualei ediții a Ligii A Prahova și așa l-am lăsat să și plece, fără să cerem vreun ban pe el, astfel fiind, de fapt, și înțelegerea avută cu părtintele fotbalistului” – a declarat, pentru www.gazetaph.ro, Paul Mâinea, team-managerul grupării CS Blejoi.

Interesant este că Dinamo nu s-a limitat doar la achziționarea acestui tânăr jucător prahovean, ci l-a adus și pe Ionuț Cioinac, un gălățean aparținând de FC Fortuna Poiana Câmpina, care fusese împrumutat la ASA Târgu Mureș, în tur, dar s-a întors mai devreme în al doilea municipiu al județului, nefiind în vederile antrenorului ardelenilor, Ovidiu Ioan Sabău. Ca și Petre, Cioinac, tot mijlocaș, va evolua pentru început la echipa a doua a „câinilor”, care combate în una dintre seriile Ligii a III-a. Tot de la Câmpina, dar de la defuncta Unirea, a mai fost adus, în primăvara anului trecut, Valentin Savu, un alt tânăr jucător care evoluează la mijlocul terenului, la care însă Dinamo a renunțat,a cum șase luni, și l-a direcționat la concitadina Fortuna. Explicația acestui interes maxim pentru tinerii fotbaliști din Prahova este una foarte simplă, fostul antrenor al Tricolorului, Florin Stăncioiu, fiind și acum un… scouter de bază pentru Anghelache, la fel cum și relațiile de colaborare cu patronul Fortunei, Radu Călin, sunt dintre cele mai bune, nu chiar întâmplător Stăncioiu fiind chemat, la un moment dat, să îl înlocuiască pe interimarul pe termen foarte scurt, un meci (!!!), Ciprian Panait.