Directorul tehnic al SF Electrica a murit

Redactia -

Ion PĂUN , unul dintre cei mai reputați energeticieni din Prahova, director tehnic 110 KV FDEE MUNTENIA NORD, s-a născut pe data de 24.05.1950, în comuna Lipănești. A terminat Facultatea de Energetică și a fost director în sistem timp de peste 20 de ani. A cunoscut toate aspectele profesiei sale, începuturile pregătirii profesionale fiind legate de activitatea de dispecer. Poate și de aceea a avut o reușită deplină în carieră. Activitatea de distribuție a energiei electrice a fost dintotdeauna locul unde a căpătat experiența profesională, pe care mai apoi a manageriat-o cu mult tact. Din păcate, o boală nemiloasă i-a curmat firul vieții mult prea devreme, lăsând un loc gol atât în rândul colectivului de la serviciu, cât și o mare durere familiei.


Conducerea SUCURSALEI DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE MUNTENIA NORD – PLOIEŞTI, îşi exprimă tristeţea şi regretul, pentru pierderea fulgerătoare a domnului Director Tehnic
Ion PĂUN
specialist de înaltă ţinută profesională şi un om deosebit.
Sincere condoleanţe
familiei îndoliate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!