Discuţii pe marginea actualizării Regulamentului Curselor de Trap

Redactia -

Discuţii pe marginea actualizării Regulamentului Curselor de Trap

Astăzi, la prânz, sala de şedinţe de la sediul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a găzduit o întâlnire pe care reprezentanţii clubului au avut-o cu crescătorii şi proprietarii de cai din ţară, cu scopul finalizării Regulamentului Curselor de Trap, în perspectiva reluării activităţii de pe Hipodromul Ploieşti. Moderată de şeful Serviciului Tehnic şi Administrativ, Claudiu Coman, discuţia cu cei circa 20 de invitaţi a durat aproape trei ore şi a vizat în special articolele din regulament care au suferit modificări importante faţă de cel din 2014.

Ţinându-se cont de părerea crescătorilor şi proprietarilor de cai, s-a găsit un numitor comun pentru draftul de regulament propus de CSM Ploieşti, iar, mâine, şedinţa se va „muta” la sediul Agenţiei Naţionale de Zootehnie, pentru a se stabili forma finală a regulamentului.

hiposedinta