Distrigaz anunţ privind întreruperea alimentării cu gaze naturale. Localitatea afectată
Redactia -
Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din localitatea Nedelea, județul Prahova:
O companie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Principală din localitatea Nedelea, județul Prahova, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 24 octombrie 2024, începând cu ora 11:20.
În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectați 350 de clienți casnici situați pe străzile Anton Pan, Bisericii, Cimitirului, Principală, George Bacovia, Mihai Eminescu, Nicolae Labiș, Prințesa Ecaterina Caradja și Buda din localitatea Nedelea, județul Prahova.
Echipele Distrigaz Sud Rețele sunt la fața locului pentru a asigura remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de astăzi, 24 octombrie 2024, în jurul orelor 17:00.
După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.