DNA a cerut documente de la Ministerul Justiţiei

Redactia -

DNA a cerut documente de la Ministerul Justiţiei

Comunicat de presă – Ministerul Justiţiei

Ca urmare a interesului manifestat de către reprezentanții mass media și a unor informații vehiculate în spațiul public, pentru o informare corectă a opiniei publice Ministerul Justiției face următoarele precizări:

  1. În cursul zilei de ieri, 01 februarie 2017, Ministerul Justiției a primit solicitarea Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție – de a transmite, până la data de 02 februarie a.c., în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea și emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului din data de 31 ianuarie 2017, prin care au fost modificate și completate Legea nr.286/2009 privind Codul penal și Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și cu proiectul de lege adoptat de Guvernul României, pentru grațierea unor pedepse.

Prin aceeași adresă Direcția Națională Anticorupție a solicitat transmiterea documentelor – rezultate ca urmare a corespondenței interinstituționale și interne, scrise sau prin poștă electronică, cu privire la cele două acte normative menționate, precum și precizarea numelui, prenumelui și a datelor de identificare a persoanelor care au participat la redactarea, întocmirea și/sau avizarea celor două proiecte de acte normative.

Conform adresei documentele au fost solicitate în interesul urmăririi penale efectuate într-un dosar aflat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție.

Față de acest demers Ministerul Justiției subliniază faptul că modificarea legislativă menționată a fost și este asumată de conducerea Ministerului Justiției în exercitarea atribuțiilor statutare și legale. 

Considerăm că declanșarea unei anchete de către DNA cu privire la modul de elaborare a unei Ordonanțe de urgență este o gravă imixtiune în activitatea autorității executive și o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituționale.

  1. Totodată, Ministerul Justiției precizează faptul că nu are în vedere reorganizarea Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și infirmă toate informațiile vehiculate recent în spațiul public pe această temă.