Doar 30 de persoane au plecat din PSD Ploieşti, toţi fiind angajaţi ai SGU

Mihai Ciobanu -

Doar 30 de persoane au plecat din PSD Ploieşti, toţi fiind angajaţi ai SGU

COMUNICAT  DE  PRESĂ

Față de articolele de presă apărute în ultimul timp în presa locală care anunță  disfunctionalități ale organizației locale PSD Ploiești, vă informăm pe această cale că organizația municipală funcționează în continuare în parametrii normali. În această perioadă punem la punct calendarul acțiunilor pentru campania electorală, campanie în care vor fi angrenați toți membri de partid.

Pe această cale dorim să dezmințim numărul de demisii speculat în mediile publice prahovene de persoane care încearcă să destabilizeze organizația noastră în pragul alegerilor parlamentare. În realitate, la secretariatul PSD Ploiești au fost înregistrate doar 30 de demisii, toate persoanele fiind angajate ale SGU Ploiești.

PSD Ploiești va continua să lucreze pentru ploieștenii care ne-au acordat de atâtea ori încrederea. Avem un proiect pentru Ploiești și acest proiect trebuie pus în aplicare prin activitatea noastră conjugată.

Pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 ne-am propus să ne clasăm pe primul loc în preferințele ploieștenilor, iar acest rezultat se obține doar prin muncă și unitate. În echipa noastră au loc toți cei care cred în valorile social democrate. Ploieștiul a demonstrat la ultimele alegeri locale că a mers pe cartea social-democrației și promitem să nu ne dezamăgim susținătorii.

 

Biroul de presă                                                         9 noiembrie 2016

PSD Ploiești