Doctorul Nica se întreabă unde-i PNL Ploieşti: „Stimaţi colegi, vi se pare că mai existăm?”

Daniel Dimache -

Doctorul Nica se întreabă unde-i PNL Ploieşti: „Stimaţi colegi, vi se pare că mai existăm?”

Astăzi, doctorul Bogdan Nica, membru al PNL a postat pe pagina sa de facebook un protest la adresa ce a devenit PNL Ploieşti: o organizaţie nefuncţională, care se întruneşte de 2-3 ori pe an ca să mai excludă câte un membru. Doctorul Nica, poate ultimul mohican din garda veche a liberalilor ploieşteni de frunte rămas pe poziţii, întreabă chiar: „Stimaţi colegi, vouă vi se pare că mai existăm?”

Dacă-mi daţi voie o să încerc eu, ca gazetar care am prins activitatea din ultimele două decenii ale liberalilor:

Aşa e, nici mie nu mi se pare că mai existaţi, stimaţi liberali. Nici organizaţia Ploieşti, nici organizaţia Prahova. Preşedintele Iulian Dumitrescu, care are de treabă exclusiv prin Bucureşti, parcă misiunea să lupte cu şeful cel mare Ludovic Orban, a ajuns invizibil prin judeţ. Un pseudo-preşedinte de conjunctură Roberta Anastase, care, cărând scheletul unei numărători trucate, la marginea penalului în celebra şedinţă de votare a Legii Pensiilor, se fereşte acum să iasă public, în presă nici atât, dar trimite lunare dări de seamă cu activitatea sa parlamentară, ce personal pe mine mă lasă rece. Cu un deputat Prişcă fără nicio treabă pe aici, având şi domiciliul şi cabinetul parlamentar la vreo 400 de kilometri, departe în Transilvania. Cu singurul ales cu potenţial politic, deputatul George Ionescu, parcă împins într-un fel de dizidenţă în propriul partid. Ăsta e PNL Prahova. Despre PNL Ploieşti, nici nu mai vorbesc, a spus totul doctorul Nica.

Şi întrebăm, ce s-a ales mare senior Quintus, plecat nu de multă vreme la cele veşnice, de zestrea liberalismului lăsată în Prahova? Unde este doctorul Luchian, cel care a rămas la restrişte în PNL-ul acum confiscat de alţii ? Unde e tânărul avocat Paul Dumbrăvanu, împins în jos pe lista de candidaturi ca să i se facă loc veneticului Prişcă impus de la centru? Volosevici unde e? Şi Nae Alexandri a depus de curând armele, dându-şi demisia din partid după lupta cu morile de vânt la societatea de transport în comun a municipiului… Hai că Roşca, Semcu, Fenichiu şi-au făcut-o cu mâna lor… Astăzi găsim liberali autentici (vezi Horia Toma etc.) mai degrabă în garda Graţiela Gavrilescu. Cam asta este…

 Iată postarea doctorului Bogdan Nica, unul dintre puţinele, dacă nu unicul demers politic venit dinspre PNL Prahova anul acesta:

„Un sumar calcul aritmetic sugerează următorul deznodământ: cu cât elimini dintr-o structură mai mulți oameni de valoare , cu atât valoarea/relevanța respectivei structuri se diminuează până la dispariție. Opinia mea este ca din păcate, Organizația PNL Ploieşti , cândva o structura puternică şi eficientă a pierdut foarte mulți oameni de valoare din 2016 până în prezent. Nu stau acum să detaliez motivele, altul este sensul prezentei postări. Astăzi am fost convocat la o ședință a organizației PNL Ploieşti la care nu voi participa. Motivul este simplu: sunt împotriva excluderii doamnei consilier Paula Drăguşin, o colegă pe care o apreciez şi o stimez în mod deosebit. Am fost împotriva excluderii şi la alte ședințe, unde la fel se solicita “pedepsirea” colegilor mei consilieri. Şi de asemenea, consider ca o forma democratică de protest este absenţa. Şi declar cu toată responsabilitatea că nu mai particip la ședințe până nu se constată că statutar, Organizația PNL Ploieşti este nefuncțională. Stimați colegi, vouă vi se pare că mai existăm? Ne întâlnim de 2-3 ori pe an, atunci când are chef onor primarul-președinte de organizație să mai dea afară câte un coleg care nu-i convine? Eu personal sunt sătul de astfel de tertipuri. Şi sunt dispus să merg până la capăt, indiferent de consecințe. Vă invit să reflectați.”