Doi adversari din finala ediţiei 1994-1995 a Cupei României fac echipă în Kuwait: petrolistul Ion Marin şi rapidistul Leontin Toader

Redactia - mai 27, 2013

Pe 21 iunie 1995, fostul stadion „23 August”, din Bucureşti, a fost gazda finalei ediţiei 1994-1995 a Cupei României, disuptată de Rapid şi FC Petrolul Ploieşti. Atunci, în poarta marii favorite din capitala ţării era Leontin Toader (foto, în dreapta; www.digisport.ro), iar antrenor principal al outsiderilor – Ion Marin (foto, stânga). Deşi pornită cu şansa a doua, evoluând şi în deplasare, Petrolul a deschis scorul, în finalul meciului, prin Claudiu Andreicuţ, care a reluat în plasă un balon respins de Leo Toader, de lângă colţul stâng, în urma unei lovituri libere de la 25 de metri, executată în stilu-i inconfundabil de către Cristian Zmoleanu. Însă, „galben-albaştrii nu s-a putut bucurat atunci de câştigarea trofeului, fiindcă tandemul Zoltan Erdei-Ion Crăciunescu a „închis ochii” la ofsaidul clar în care se aflau trei rapidişti şi au validat golul neregulamentar înscris de Iulian Chiriţă, aproape de ultimul fluier al celor 90 de minute regulamentare de joc. În prelungiri, nu s-a mai marcat, iar la loviturile de departajare, portarul găzarilor, Ştefan Preda, a fost mai inspirat o dată decât omologul său dintre buturile Rapidului, Toader, şi a respins şutul de la punctul cu var al lui Florin Frunză! Astfel, „buturuga mică” a răsturnat „careul mare” din Giuleşti şi a adus Cupa României în oraşul „aurului negru!, scoţând pe străzi mii de ploieşteni frenetici!

După aproape două decenii de la acea mare performanţă, Ion Marin câştigă un trofeu în străinătate, iar printre colaboratorii săi din staff-ul tehnic de la Al-Kuwait, campioana acestei ediţii a primului eşalon fotbalistic din micuţului stat arab, se află şi… Leontin Toader, fostul rapidist învins în 1995 fiind acum antrenor al portarilor. Iată ce a declarat tehnicianul care a adus a doua Cupă a României la Ploieşti, în urmă cu 18 ani: „Campionatul l-am câștigat cu patru etape înainte de a se termina, din punct de vedere matematic. Aveam zece puncte avans, dar din punct de vedere matematic mai puteam fi prinşi din urmă. Vine federația, vine preşedintele federaţiei, membrii din federaţie, te felicită, îţi dau medaliile, cupele şi plachetele, focuri de artificii, fotografii, lumea care intră, a fost o bucurie mare. Am semnat deja prelungirea contractului cu Al-Kuwait. Cu noi au fost foarte corecți, salariile se plătesc la timp, la fel și bonusurile. Din 14 septembrie 2012, am avut 56 de meciuri oficiale. Toată lumea este mulţumită. Am văzut că e anul de aur al clubului. Noi am reuşit, în toamna trecută, să câştigăm şi Cupa Asiei, care a adus după ea clasarea clubului pe locul 2, în tot continentul. Tot după acea Cupă, cel mai bun jucator al Asiei a fost desemnat unul al nostru, brazilianul Coutinho. Campionatul ne-a adus doi super-golgheteri, avem doi jucători, Isam şi Rogerio, care au 11 goluri și sunt primii în Kuwait”.

Cu siguranţă că, fiind în vacanţă în România, Ion Marin va fi prezent sâmbătă, 1 iunie 2013, pe „Arena Naţională”, la finala dintre fosta sa formaţie, Petrolul Ploieşti, şi CFR Cluj, aşa cum vor fi şi cei mai mulţi dintre foştii săi elevi, de strângerea cărora se ocupă căpitanul de atunci al „galben-albaştrilor”, Valeriu Răchită. De altfel, alături de „lupi” au fost, la meciul retur din semifinala Cupei României-Timişoreana, cu Oţelul Galaţi, trei ex-petrolişti care au câştigat al doilea trofeu al competiţie KO din istoria clubului găzarilor, Octavian Grigore, Daniel Zafiris şi Eugen Baştină. Vivi Răchită şi-a amintit recent, pentru www.liberatea.ro, câteva momente inedite de-atunci: “Am plecat cu şansa a doua, în finala cu Rapidul, dar eram un grup unit, format din prahoveni. Ne-am pregătit pentru acel joc timp de o lună, de ne crescuseră pletele, ziceai că suntem Beatles. A meritat, însă. Am stat la Crângu lui Bot şi la Săftica, în cantonamente, şi am câştigat, apoi, trofeul, în ciuda unui arbitraj potrivnic, iar eu am marcat golul decisiv, la loviturile de departajare. A fost o bucurie imensă când am primit Cupa”! Acum, vrea să-i aducă la Bucureşti pe cât mai mulţi dintre învingătorii din 1995: “Am vorbit cu aproape toţi componenţii echipei de atunci. Cu Leahu, care este în Elveţia, şi cu Andreicuţ, stabilit la Baia Mare, e mai greu, dar sper să vină, şi ei, la meciul de pe 1 iunie. Mai e Bălăceanu, care a plecat în Italia, dar îl caut, trebuie să dau şi de el”. Vivi are şi o supărare: “Din păcate, nu ştiu unde este trofeul. Fac un apel astfel către cel care l-a luat să-l returneze, pentru a fi expus în viitorul muzeu al clubului, să-l vadă şi să se bucure de el toţi fanii Petrolului. Capacul îl pierduse Leahu după finală, dar a fost recuperat. A şi dormit cu trofeul! Ultima oară l-am observat, la club, prin 2005-2006”. Purtător al banderolei în urmă cu 18 ani, Răchită a declarat pentru acelaşi site că „şansele sunt egale, acum, pentru ambele combatante din finală, dar îmi doresc ca, începând din 1 iunie, să nu mai fiu eu ultimul căpitan al Petrolului care a ridicat Cupa deasupra capului. Să zic aşa, sper că o să predau ştafeta. Din păcate, nu pot să i-o dau lui Marinescu, pentru că este accidentat şi nu poate juca. E ploieştean şi petrolist convins. Asta este, măcar să luăm noi Cupa, nu contează cine va fi căpitanul echipei, în finală”! Sony Mustivar, Geraldo Alves sau Mircea Bornescu – nici nu mai are importanţă, totul e să vină Cupa la Ploieşti!