Doi copii – o fetiţă de 5 ani şi un bebeluş de 4 luni – răniţi într-un accident la Floreşti

Redactia -

Doi copii – o fetiţă de 5 ani şi un bebeluş de 4 luni – răniţi într-un accident la Floreşti

La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, au fost sesizați despre faptul că în comuna Florești s-ar fi produs un accident rutier.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 720, în Florești, la intersecție cu DJ 144, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 26 de ani.

În urma producerii accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unei minore, de 5 ani, și a unui minor de 4 luni, din autoturismul condus de bărbatul de 26 de ani, necesitând transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.