Site icon Gazeta de Prahova

Dosar penal după ce a încercat să înfiinţeze o firmă cu acte false

Din cercetările polițiștilor a rezultat faptul că acesta ar fi falsificat în modalitatea alterării conţinutului, respectiv prin contrafacerea scrierii şi subscrierii un certificat de cazier fiscal şi o adresă de informare, pretins a fi emise de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Ploieşti, pe care ulterior le-ar fi depus la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în scopul înregistrării unei societăți comerciale.

Totodată, în același scop, ar fi determinat o altă persoană să săvârşească infracţiunea de uz de fals, prin prezentarea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a copiei certificatului de cazier fiscal.

Publicitate

De asemenea, s-a reţinut că ar fi falsificat prin aceleași modalități un contract de finanţare nerambursabilă, pretins a fi emis de Ministerul Economiei-Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Ploieşti, şi alte cinci adrese purtând antetul şi ştampila acestei instituţii, pe care le-ar fi prezentat ulterior unei alte societăți comerciale – parte vătămată (prejudiciul cauzat acesteia fiind de  24.369,34 lei), în scopul de a se sustrage de la plata chiriei şi a utilităţilor datorate.

Dosarul penal a fost înaintat unității de parchet cu propunere de sesizare a instanței competente să soluționeze cauza.

Exit mobile version