Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Tot la Ciorani!
Daniel Dimache -
La data de 23 martie a.c., polițiștii Secției Rurale de Poliție Ciorani, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate în cadrul unui dosar penal, au efectuat o percheziție domiciliară, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
În urma percheziției a fost identificată și ridicată o pușcă cu aer comprimat dar și 3 cutii metalice cu muniție.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani a declarat faptul că arma a fost achiziționată în urmă cu 6 ani dintr-un târg din Spania, folosind-o ocazional fără să cunoască că aceasta se supune autorizării.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase dar si de cel al polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției nr.6 de Poliție Rurală Ciorani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.