Două locuinţe din Blejoi s-au făcut scrum, azi noapte (imagini)

Daniel Dimache -

Două locuinţe din Blejoi s-au făcut scrum, azi noapte (imagini)

Azi noapte, în jurul orei 00:16, a izbucnit un incendiu violent, care a cuprins cu repeziciune două locuințe (dintre care una cu mansardă) și o anexă gospodarească, în Blejoi, pe strada Școlii. La locul evenimentului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a mobilizat 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autofreză și o sutospecială de primă intervenție și comandă. Au acționat 21 de pompieri pentru stingerea incendiului, operațiunea de intervenție fiind finalizată la ora 03.00.

Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric, informează ISU Prahova. Un bărbat prezintă rani la membrul inferior drept. Cele două locuințe, cu bunurile aferente și anexa au ars în totalitate. Vâlvătaia s-a manifestat pe o suprafaţă de 470 mp.