Două persoane, membre ale aceleiaşi familii, reţinute într-un dosar de trafic de droguri

Redactia -

Două persoane, membre ale aceleiaşi familii, reţinute într-un dosar de trafic de droguri

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, două dintre acestea fiind membre ale aceleiaşi familii, cercetate pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, în perioada aprilie 2023 – iunie 2024, acestea ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) către consumatori din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, cu 50 lei pentru un gram.

În urma unor percheziţii domiciliare efectuate, la data de 12 iunie a.c., au fost descoperite şi ridicate obiecte purtând urme de substanţă, o cantitate de canabis, un cântar electronic de precizie, un grinder, precum şi alte mijloace de probă.

La data de 12 iunie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea a două persoane (membre ale aceleiaşi familii), cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinerea de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, ulterior, precum şi măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile faţă de o a treia.

Astăzi, 13 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă a celor două persoane reţinute, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie, transmite Poliţia Română.