Drumul spre finală al Petrolului „U 16” are în față un prim obstacol: Academica Clinceni „U 16”. Sâmbătă, înainte de prânz, Andrei Jercălău și coechipierii lui sunt ferm deciși să-și onoreze statutul de favoriți ai turneului final din Liga Elitelor, de la Buzău!

Dragos Trestioreanu -

Drumul spre finală al Petrolului „U 16” are în față un prim obstacol: Academica Clinceni „U 16”. Sâmbătă, înainte de prânz, Andrei Jercălău și coechipierii lui sunt ferm deciși să-și onoreze statutul de favoriți ai turneului final din Liga Elitelor, de la Buzău!

În această seară, la Buzău, a avut loc ședința tehnică a turneului final din Liga Elitelor al juniorilor „U 16”, fază în care au ajuns, în afara Petrolului Ploiești, și alte trei echipe calificate în urma victoriilor din meciurile disputate tot pe teren propriu: Academica Clinceni „U 16”, LPS Banatul Timișoara „U 16” și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc „U 16”. Potrivit tragerii la sorți de astă-seară, așa cum a anunțat siteul oficial al clubului găzarilor, www.fcpetrolul.ro, băieții lui Laurențiu Tureac vor juca în a doua semifinală a zilei de sâmbătă, 5 iunie 2021, programată a se desfășura de la ora 12.00, în compania echipei de profil a unei prim-divizionare din play-off-ul ediției 2020-2021 a Ligii 1, Academica Clinceni. Cu două ceasuri mai devreme, tot la Buzău, pe același teren al liceului cu profil sportiv (fost CONCAS), se va da startul primei semifinale, opunând-o formației LPS Banatul pe AFK Csikszereda.

După cum am scris deja, învingătoarele acestor jocuri se vor duela a doua zi, duminică, 6 iunie, de la 12.00, în finală, la capătul căreia o vom cunoaște pe noua campioană națională de la juniorii „U 16”. Specialiștii au apreciat că favorita turneului final de la Buzău ar fi nimeni alta decât Petrolul Ploiești „U 16”, profesorul Tureac construind o echipă bine pusă la punct, cu juniori bine făcuți și greu de trecut, dar și cu alții adevărați stăpâni ai balonului. Deși se anticipează că partida contra Academicii va fi una dificilă, micuții ploieșteni vor să-și onoreze statutul acesta de favoriți și să facă apăsat… cei doi pași de până la ridicarea deasupra capului – de către căpitanul Andrei Jercălău – a trofeului destinat celei mai bune echipe formate din fotbaliști născuți în anul 2005 sau mai mici. Conducerea clubului găzarilor a acordat o mare atenție participării la turneul final de la Buzău, juniorilor  echipați în galben și albastru promițându-li-se nu numai prime de succes, ci și prezențe, din vara aceasta, la antrenamentele seniorilor antrenați de Nicolae Constantin! În plus, pe FCP TV (vezi www.fcpetrolul.ro), de la 12.00, sâmbătă, confruntarea cu Academica Clinceni va putea fi urmărită „live”, grație eforturilor obișnuite, de altfel, ale ofițerului de presă Ionuț Pană și operatorului video Cristian Chircă. Un meci care, cu siguranță, nu trebuie ratat de către cei care nu mai pot ajunge la Buzău să-l vizioneze de la fața locului.

Foto: www.fcpetrolul.ro