După antrenamente, au inceput si meciurile-test pentru jucătorii lui Cosmin Contra

Redactia -

După antrenamente, au inceput si meciurile-test pentru jucătorii lui Cosmin Contra

Ulterior celor şapte şedinţe de pregătire de la Maribor, pentru fotbaliştii de la Petolul Ploieşti a venit şi ziua primului meci-test, desfăşurat pe unul dintre terenurile din „Futbal Complex Pohorje”, în compania vicecampioanei Croaţiei, Lokomotiva Zagreb, pregătită de către fostul portar al echipei naţionale a RSF Iugoslavia, de la Coppa del Mondo 1990, Tomislav Ivkovic. Antrenorul principal Cosmin Contra şi-a împărţit în două lotul avut la dispoziţie, cu excepţia lui Jeremy Bokila şi Ruben Ramos Martinez, ambii acuzând uşoare probleme de ordin muscular şi fiind menajaţi. Astfel, fiecare jucător a avut parte de câte 45 de minute, mai puţin portarii din a doua repriză, Valincius Povilas şi juniorul Iuliu Oprea, care au prins între buturi o jumătate de oă, respectiv, ultimul sfert de oră al partidei amicale cu Lokomotiva. Au lipsit şi cei învoiţi, Jean Sony Alcenat şi Gualberto Mojica Olmos. Din minutul 1, Contra a contat pe următorii fotbalişti: Pecanha – Nini Popescu, Hoban, Enza-Yamissi, Guilherme – Romario, Pablo de Lucas – Boudjemaa, Younes (cpt), Grozav – M. Roman II. Petroliştii au deschis scorul încă din minutul 3. La o pasă lungă din propria apărare, Roman II a deviat, cu capul, spre dreapta, fundaşul stânga croat a trimis încet spre propriul goal-keeper, Younes a prifitat şi a „înţepat” mingea, cu exteriorul piciorului drept, trimiţând-o în plasă pe lângă Dominik Picak. Apoi, jocul a fost la discreţia ploieştenilor, care puteau mări diferenţa, în urma şuturilor aceluiaşi Roman II (minutul 28) şi Guilherme Haubert Sitya (33), dar nu au reuşit să şi cadreze execuţiile. La reluare, tehnicianul „lupilor” a schimbat total distribuţia, care a arătat astfel: Povilas (75 – I. Oprea) – Achim, Neag, Geraldo, Grecu – Mustivar (cpt), A. Lungu – Ad. Ilie, Ad. Cristea, Morar – M. Cristescu. Deşi fără un vârf împins de meserie, tot „bleu-albaştrii” – echipamentul de rezervă din campionatul viitor – au fost mai eficeinţi, o combinaţie foarte frumoasă între Constantin Grecu şi Marian Cristescu, atacantul de conjunctură din mitanul secund, l-a adus pe fundaşul stânga într-o poziţie caracteristică lui… Bokila, ex-internaţionalul fiind faultat de Tomislav Barbaric, aproape de buturi. Adrian Cristea (65) a transformat cu fentă penaltiul just acordat. Din acel moment însă, Petrolul nu a mai contat în ofensivă, permiţându-le adversarilor să atace ei mai mult şi să reducă din handicap, la o lovitură liberă executată peste zid, de la 22 de metri, uşor lateral dreapta, de Petar Misic (78), în stânga junelui Oprea. Apoi, tânărul portar al ploieştenilor s-a remarcat la şuturile lui Dinko Trebotic (79) şi Mathias Chago (84). Cel din urmă, un jucător camerunez masiv, dar foarte mobil, a fost, în al doilea minut de prelungiri, la capătul unui şir de pase care i-au făcut şah-mat pe fundaşii centrali ai Petrolului şi pe portar, care nu a putut devia balonul plasat spre colţul din dreapta, de la 12 metri. Astfel, deşi păreau că vor câştiga testul, „lupii” au trebuit să se mulţumească doar cu un rezultate de egalitate: 2-2. Au avut totuşi satisfacţa că unul dintre remarcaţii jocului a fost juniorul Nini Popescu, mijlocaşul de bandă dreaptă în mod obişnuit fiind la înălţime şi ca fundaş pe aceeaşi parte. Activ şi curajos, el a intrat perfect şi în combinaţii cu mai rutinatul Damien Boudjemaa. De data aceasta, Manasse Ruben Enza-Yamissi (foto, în duel aerian cu un adversar; www.fcpetrolul.ro) a jucat fără greşeală, dovedindu-şi la un moment dat măiestria, atunci când a scos mingea dintre trei adversari şi a pasat apoi precis la un coechipier. Îmbucurător, şi lăudabil totodată, ofiţerul de presă al SC FC Petrolul, Ionuţ Pană, a filmat meciul cu Lokomotiva Zagreb, oferind imagini pe siteul clubului, www.fcpetrolul.ro, în absenţa vreunei interes al televiziunilor centrale pentru stagiul echipei găzarilor, din Slovenia.

Dacă testul de marţi, 25 iunie 2013, cu Hajduk Split, nu este încă sigur că va mai avea loc, următoarele partide amicale stabilite sunt următoarele: cu NK Maribor (joi, 27 iunie), cu Partizan Belgrad (duminică, 30 iunie), cu Ludogoreţ Razgrad (marţi, 2 iulie) şi cu Metalurg Doneţk (joi, 4 iulie).