După Cupa Steaua EximBank, campionii de la CSU Asesoft la un pas de a câștiga încă un turneu amical intern

Redactia -

După Cupa Steaua EximBank, campionii de la CSU Asesoft la un pas de a câștiga încă un turneu amical intern

În week-end-ul trecut, Vladimir Arnautovic și Constantin Mircea și-au dus baschetbaliștii de la CSU Asesoft în capitala țării, pentru a combate la turneul amical organizat de către noua-promovata Steaua EximBank, antrenată de Mladen Jojic și avându-i pe teren pe Virgil Stănescu, care este și președintele clubului fuzionat cu CSM București, Adrian Tudor, Ionel Dodoc și Robert Nyakundi, cu toții trecuți pe la Ploiești. Lotul actual al campioanei en-titre, parcă mai valoros ca niciodată, exceptându-l pe cel care a cucerit FIBA Europe Cup, nu a lăsat nicio speranță în sala Regimentului de Gardă Mihai Viteazul, Asesoftul adjudecându-și trofeul după trei succese obținute în dauna viitoarelor adversare din Liga Națională de Baschet Masculin, BCM U Pitești, CS Gaz Metan Mediaș și, respectiv, Steaua EximBank București. De-abia reveniți acasă, ploieștenii s-au îmbarcat în autocar și au plecat spre Craiova, pentru a fi prezenți la un alt turneu amical. Îmbucurător, Cătălin Burlacu (foto, în dreapta, talonându-l pe Travis Bureau; https://ro-ro.facebook.com/bcmupitesti) și mai vechii și noii săi coechipieri își dovedesc valoarea și în sala sporturilor din Bănie, dispunând de Energia Rovinari, cu scorul de 95-83 (20-20; 29-24; 23-21; 23-18), și – din nou – de BCM U Pitești, de data aceasta cu 86-60 (21-17; 18-16; 20-19; 27-8). Chiar dacă nu au mai trecut de 90 de puncte, așa cum ne obișnuiseră până acum, în intersezon, „alb-albaștrii” degajă deja forță și se anunță drept principalii candidați la titlul național, care ar fi al 10-lea, în ultimii 11 ani. În plus, sunt speranțe mai mari acum și în direcția adjudecării Supercupei și a Cupei României, trofee ratate în sezonul precedent. Ca urmare a valorii sporite a efectivului, transferurile din vară fiind efectiv unele de top, americanii Christopeher Dunn, MVP-ul primei ligi din Ungaria, în ediția 2012-2013, Jermaine Jonte Flowers, calificat în fazele superioare ale FIBA EuroChallenge Cup, cu Joensuun Kataja, tot în sezonul precedent, yankeul naturalizat… finlandez Gerald Lee jr, prezent acum la Campionatul European și ieșit din grupe acolo, sârbul Dragan Zekovic, venit de la KK Vojvodina Novi Sad, din Superliga Serbiei, și Filip Adamovic, fost la campioana Bosniei-Herțegovina, Igokea Aleksandrovac, care este și internațional al țării sale, au încununat cea mai grozavă campanie de achiziții din ultimii ani a clubului păstorit de Sebastian Ghiță.

Vineri, 13 septembrie 2013, de la ora 19.00, în direct pe „DigiSport 2”, CSU Asesoft va oferi replica, în finala turneului de la Craiova, formației locale, SCM Universitatea, neînvinsă ca și ploieștenii în primele două zile ale patrulaterului: 82-78 (19-22; 25-19; 14-21; 24-16), în dauna piteștenilor de la BCM U, și 107-105 (28-19; 23-31; 27-21; 29-34), cu Energia Rovinari. Potrivit anticipărilor, luându-se ca bază de calcul rezultatele la care s-a impus Asesoftul și cele ale oltenilor, un succes al oaspeților nu ar fi deloc o surpriză, aceștia beneficiind și de o bancă superioară valoric celei a gazdelor, fapt care îi permite lui Arnautovic o rotație net superioară trecutului apropiat în care intră și tinerii Vlad Negoițescu, Vlad Dumitrescu și Adrian Movileanu -, chiar și în condițiile în care antrenorul bosniac mai are ceva timp de așteptat până îl va avea sub comandă și pe pivotul Lee jr. Cel din urmă poate fi văzut sâmbătă, 14 septembrie, pe micul ecran, de la ora 17.45, în disputa dintre Finlanda și Spania, de la turneul final al Campionatului European.