După doi brazilieni, vine şi un francez pe „Ilie Oană”: Florent Sauvadet

Redactia -

Achiziţiie petroliştilor nu se mai opresc, odată divulgate după o pauză destul de lungă în media primele două de la acest capitol! Astfel, siteul săptămânalului Republicanul scrie astăzi, 15 ianuarie 2013, că aseară era aşteptat să ajungă în România şi un mijlocaş francez în vârstă de 23 de ani, care a evoluat ultima oară în Ligue 2, la Clermont Foot Auvergne, Florent Sauvadet (foto, la minge; www.ascfoot.fr). Sosirea lui la Ploieşti a fost întârziată însă din cauza ninsorii, care l-a blocat pe un aeroport din ţara sa. Pe acelaşi site se menţionează că acest fotbalist ar putea fi prezent la reluarea pregătirilor „lupilor”, de mâine, 16 ianuarie. El a evoluat în 37 de meciuri pentru Clermont şi a înscris două goluri.

Sauvadet s-a născut la Issoire, în Franţa, pe 31 ianuarie 1989, astfel că, după ce Romario Santos Pires şi Renan da Silva vor împlini, fiecare, 24 de ani, pe 16 şi, respectiv, 27 ianuarie, „cocoşul” va fi al treilea sărbătorit din această lună, pentru aceeaşi vârstă. Asta dacă va trece cu bine de probe, el urmând să fie testat de către antrenorul principal Cosmin Contra şi colaboratorii săi. Mijlocaş cu profil ofensiv, Florent a jucat, ca junior, la AS Montferrand (2006-2007) şi Clermont Foot Auvergne B (2007-2010). În sezonul 2010-2011, a bifat 23 de meciuri şi două goluri, pentru echipa de seniori a lui Clermont Foot, iar în cel din perioada 2011-2012, 14, nereuşind să mai înscrie pentru aceeaşi formaţie. Pe siteul www.transfermarkt.de se scrie că Florent Suavadet a fost nelegitimat la vreun club de şase luni şi 14 zile, mai precis de pe data de 1 iulie 2012, când şi-a terminat angajamentul cu echipa franceză Clermont Foot Auvergne. Tot acolo este declarat drept atacant retras, pstul de al doilea vârf fiind preferatul lui. Este cotat acum la 175.000 de euro. Dar, cine ştie de unde sare „iepurele”, ca şi în cazul compatrioţilor săi de la Petrolul, Sony Mustivar, devenit al doilera căpitan actual, şi Damien Boudjemaa, vedetă incotestabilă la Ploieşti, ambii sosiţi la Petrolul în iarna trecută?