După numai o etapă, Unirea Urlaţi a revenit pe locul I în Liga A Prahova. Doar pentru numărul mai mare de goluri marcate

Redactia -

Foarte interesant finalul de tur al campionatului Ligii A Prahova de fotbal! Dacă în penultima etapă, CSM Câmpina – echipa finanţată de Adrian Nistoroiu şi Virgil Guran – reuşise s-o depăşească, în sfârşit, în fruntea ierarhiei, pe Unirea Urlaţi, graţie unei lungimi în plus la golaveraj, în ultima rundă, formaţia susţinută cu bani de Ion Mihai a redevenit lideră. Ba chiar, şi campioană de toamnă, cum se spune la finalul primei jumătăţi de sezon. Iar asta doar pentru numărul de goluri mai multe înscrise, 53 faţă de 50, în condiţiile unui golaveraj egal al ambelor trupe: +45. Cum cele două combatante s-au distanţat la şapte puncte (45) faţă de ocupanta poziţiei a treia, Petrolistul Boldeşti (38), este aproape clar că numai ele se vor bate, în retur, pentru locul ce va permite calificarea la barajul de accedere în Liga a III-a. Va fi, deci tot o luptă în doi, ca şi în sezonul trecut, atunci când tot o formaţie finanaţtă de Adrian Nistoroiu, CS Blejoi Vispeşti, s-a bătut cu Unirea Câmpina, actuala divizionară C. Dacă în etapa a XVI-a, CSM a evoluat a doua zi după partida câştigată de către Unirea Urlaţi, la Blejoi, în faţa CS-ului local, cu 1-0, impunându-se la scor, 5-0, în dauna Preciziei, la Breaza, rolurile s-au inversat în cea de-a XVII-a. Astfel, Unirea a avut avantajul de a cunoaşte rezultatul de la Câmpina al liderului la zi, 1-0 cu Petrolistul Boldeşti. Cum băieţii lui Ion Cojocaru – care au debutat la trei ore după începerea disputei CSM-ului – s-au impus cu 3-1, în faţa echipei CS Păuleşti, ultimul lor gol, înscris în minutul 90, a permis rocada în fruntea clasamentului. Se anticipează însă un duel la fel de acerb şi în primăvară, egalitatea de acum fiind aproape perfectă.

Partida de pe arena Rafinărie a avut o doză mai mare de dramatism decât cea de la Urlaţi, acolo unde oaspeţii au fost conduşi cu 2-0, au revenit în joc prin reducerea din handicap, dar – până la urmă – au mai primit un gol. În schimb, la Câmpina, la scorul de 1-0 pentru CSM, după reuşita de generic a lui George Nincă, din minutul 66, boldeştenii au beneficiat de un penalti, acordat de către arbitrul Ionuţ Neagu chiar la… spartul târgului. Mai exact, în al patrulea minut de prelungiri! Vinovat de provocarea loviturii de pedeapsă, portarul localnicilor, Aurel Panaite (foto, mascat de central; Foto: Alexandru Neculai), s-a revanşat, opunându-se fericit execuţiei lui Vasile Micu şi securizând astfel victoria echipei sale. În caz contrar, s-ar fi consemnat iar un decalaj de două puncte între echipele din fruntea ierarhiei. Potrivit www.sportcampina.blogspot.com, cavalerul fluierului din Poienarii Apostoli a condus foarte bine un meci dificil de arbitrat, cu multă tensiune, şi pe teren, şi în spaţiile tehnice. Astfel, se apreciază drept justă decizia din ultima secvenţă a jocului, rămasă însă fără rezultat pe tabela de marcaj. De subliniat modul corect în care şi-au apărat şansele merituoşii ocupanţi ai ultimei trepte a podiumului, jucătorii Petrolistului Boldeşti, un exemplu pentru omologi ai lor care nu prea s-au omorât cu firea – după cum se zice – când au combătut cu echipa contracandidată a CSM-ului! Rămâne de văzut ce va fi în retur, câmpinenii având având avantajul unui scor egal, 1-1, scos, pe la începutul campionatului, la Urlaţi. Până atunci, cu un „adevăr” superior – +21, faţă de +18 – şi cu goluri mai multe înscrise, Unirea iernează pe prima poziţie. O atât de mică diferenţă între două echipe din fruntea ierarhiei eşalonului de elită judeţean nici nu mai ţinem minte de când nu s-a mai consemnat la capătul turului.

Celelalte rezultate ale ultimei etape a primei jumătăţi a întrecerilor din Liga A Prahova au fost următoarele: Caraimanul Buşteni – Brădetul Ştefeşti 3-0 (rezultat stabilit la „masa verde”, oaspeţii anunţând că nu se prezintă la meci), Chimia Brazi – Precizia Breaza 3-0 (3-0), partida întrerupându-se în minutul 25, după ce oaspeţii au rămas în şase jucători, prezentându-se la partidă cu şapte; Avântul Măneciu – CS Blejoi 2-4 (2-3); CS Băneşti Urleta – AFC Brebu 3-1 (1-1); AS Ploieşti – CSO Plopeni 1-0 (1-0); CS Ceptura – Voinţa Vadu Părului 5-1 (2-0); FC Astra II Ploieşti – Progresul Drăgăneşti 0-1 (0-0). După cum se observă, „lanterna roşie” a clasamentului, Brădetul Ştefeşti, posibil sătulă să mai fie ciuca bătăilor, a renunţat să facă deplasarea la Buşteni, iar Precizia Breaza s-a prezentat la Brazi cu un efectiv de… echipă de handbal. Cum, mai curajoasă, Voinţa Vadu Părului, codaşă ca şi Brădetul, a mers la Ceptura, dar a pierdut lamentabil, acolo, în faţa unei formaţii inferioară valoric celei din sezonul trecut, ne întrebăm dacă nu cumva 18 echipe nu sunt exagerat de multe chiar şi pentru fotbalul  prahovean, cel cu care se laudă preşedintele AJF, Silviu Crângaşiu, că ar fi printre cele mai bune din ţară.