După ratarea calificării în grupele Europa League, fanii Petrolului – răsfățați cu două… cadouri

Redactia -

După ratarea calificării în grupele Europa League, fanii Petrolului – răsfățați cu două… cadouri

Dacă, în ceea ce privește miracolul calificării în grupele Europa League, rugile suporterilor Petrolului nu și-au găsit corespondentul dorit, în schimb, referitor la prezența lor pe arena Ilie Oană duminică, 31 august 2014, ora 21.00, la partida împotriva formației CFR Cluj, Dumnezeu le-a fost alături! Comisia de Apel a FRF a admis recursul clubului găzarilor, menținând amenda de 25.000 de lei, dar nu și interdicția de a se juca fără spectatori partida din etapa a VI-a a campionatului Ligii I. Decizia de la Apel a fost ca un cadou pentru iubitorii culorilor galben-albastre (foto sus; www.gsp.ro), care ar fi revenit altfel pe „Ilie Oană” de-abia în ultima decadă a lunii viitoare, la derbiul cu Steaua. Dar, tocmai din acest motiv, spectatorii ce se vor afla duminică pe stadion trebuie să fie foarte atenți, pentru că o eventuală scandare de natură rasistă – obișnuită în cazul CFR-ului ! – trecută în raportul observatorului de joc ar avea drept consecință certă închiderea stadionului la marele meci cu rivala de moarte din București.

În afară de vestea că vor putea fi prezenți, chiar dacă numai la tribune, la confruntarea cu ex-adversara din finala ediției 2012-2013 a Cupei României-Timișoreana, suporterilor Petrolului li se va mai face încă un dar – un meci amical de lux, cu o echipă din Primera Division, Getafe CF, antrenată de către fostul tehnician al „lupilor”, Cosmin Contra. Acest duel amical este revanșa celui din toamna trecută, de pe 11 octombrie 2013, ploieștenii remizând atunci, pe „Coliseum Alfonso Perez”, scor: 1-1 (1-1), cu actuala grupare a ex-antrenorului lor, aflat la acea vreme pe banca Damien_Boudjemaa_si_Hamza_Younes_atacandu-l_pe_Vlad_Chiriches_libertatea.rotehnică a echipei lui Soni Mustivar și compania. Damien Boudjemaa (foto jos; în stânga, alături de fostul stelist Vlad Chiricheș și ex-coechipierul petrolist, Hamza Younes; www.libertatea.ro), vândut, iarna trecută, la Slavia Praga, a deschis scorul în minutul 18, iar Jaime Gavilan (39) a fixat definitiv tabela. În noua ediție din La Liga, Getafe a debutat în deplasare, la Vigo, și a pierdut, 1-3, în fața Celtei. În etapa a II-a, însă, reușit să se impună în dauna Almeriei, echipă pe care nu reușise s-o învingă sezonul trecut, Alvaro Vazquez aducând victoria trupei lui „Guriță”, încă din minutul 29. Se anunță astfel un așa-numit „friendly match” foarte interesant vineri, 5 septembrie, pe arena Ilie Oană, cea care ar trebui să fie plină ochi, nu în fiecare zi venind la Ploiești o echipă din unul dintre cele mai tari campionate de fotbal din lume! Ora de debut urmează a fi stabilită în curând, de către organizatori. Interesant este că, dintre cei 13 petroliști folosiți atunci de Contra în Spania, după nici măcar un an întreg nu mai puțin de opt nu mai fac parte din actualul lot: portarii Mircea Bornescu și Valincius Povilas, și jucătorii de câmp Sebastian Achim, Alexandru Benga, Guilherme Haubert Sitya, Damien Boudjemaa, Walter Fernandez și Abel Issa Camara! În ceea ce o privește pe Getafe, va veni cu prima echipa, neexistând internaționali în efectivul său. Precizăm că desfășurarea meciului amical a fost posibilă, ca și anul trecut, ca urmare a întreruperii competițiilor interne, pentru a lăsa loc disputelor internaționale oficiale din preliminariile Cupe Mondiale, respectiv Campionatului European. România va debuta în întrecerile continentale duminică, 7 spetembrie, în deplasare, cu prima reprezentativă a Greciei. Rămâne de văzut dacă, după partida dintre Petrolul și CFR, selecționerul Victor Piuțurcă va proceda la rechemarea căpitanului „lupilor”, Adrian Mutu, printre tricolori.