Gazeta de Prahova

După 11 ani de existență și un 9-1 sec în „dubla” de baraj, contra CS Mihai Bravu, CS Blejoi a „urcat” în Liga a III-a. Acum, începe… și mai greul!

Sport

Dragos Trestioreanu

Aproape de barajul de promovare în Liga a III-a având denumirea de AS Mihai Bravu, campioana de fotbal a județului Giurgiu a venit la Blejoi – sâmbătă, spre seară, pe o căldură care impunea statul la umbră, ci nu în iarbă, sub un soare dogoritor – cu o denumire nouă, CS Mihai Bravu, având aceleași inițale ca și gazdele de la Blejoi, un CS mai vechi, ci nu de ultimă oră, ca și oponenta. Vipia și-a pus amprenta pe joc de la bun început și a fost clar că urma să influențeze evoluțiile combatanților, existența unei nocturne omologabile fiind absolut necesară astfel spre finele lui august, mai precis pe data de 24, atunci când va debuta campionatul Ligii a III-a. Acolo unde a promovat, meritat, echipa primarului Adrian Dumitru și a staff-ului condus de Gheorghe Biziniche și Paul Mâinea, din care face parte și Ștefan Zahanagiu, și a antrenorilor Răzvan Vlad și Emil Coșieru. A fost finalmente un… set de tenis, 6-1, dar după o primă repriză mai strânsă, încheiată „numai” cu 2-0. Iar asta după ce giurgiuvenii au făcut prima schimbare, pentru o accidentare, încă din minutul 11, adică imediat după deschiderea scorului de către Ionuț Chiși (10), beneficiarul unei pase excelente primite de la Cosmin Lambru. A fost un gol clar, dar… complicat de către asistentul argeșean Mihai-Marian Ionescu, cel care l-a derutat și pe centralul piteștean Marius Naidin!

Lambru a centrat pe jos, din lateral dreapta, Chiși a a preluat și a trimis plasat, de la 10 metri, pe lângă portar, dar mingea a lovit stâlpul de la colțul scurt, i-a revenit și a trimis-o, apoi, în poarta goală. Ionescu a ridicat steagul, apoi l-a lăsat, chemându-l pe Naidin pentru a-i spune că l-ar fi… derutat faza, crezând că în poartă ar fi împins mingea un alt jucător, ci nu autorul golului! Reușita a fost validată, pe bună dreptate, nici oaspeții neavând ceva de obiectat, de altfel. Oaspeți care au punctat și ei, din careul mic, dar atunci fanionul a fost corect ridicat și golul, evident, nevalidat. Pierzând o schimbare, din cauza accidentării fundașului central George Boteanu, cu 0-1 pe tabelă, cu gol anulat, cei de la Mihai Bravu s-au trezit și fără Florian Rusie, din minutul 24, eliminat de pe teren se pare din cauza folosirii unor cuvinte injurioase la adresa centralului! Din acel moment, era clar că se decisese învingătoarea. Și așa a și fost, Dănuț Iancu mărind ecartul în minutul 33, după un șut formidabil de la 30 de metri, mingea trăsnind transversală, lovindu-l ulterior în spate pe portarul David Ștefan și ricoșând în plasă! Avea să fie scorul de la pauză, 2-0, iar speranțele de la reluare erau pentru o domolire cât de cât a căldurii, evantaiele de ocazie fiind fluturate mai ceva ca la… operă, în primele 45 de minute!

Al doilea mitan a fost mai pe răcoare, vorba vine, fiindcă a apărut nor care s-a dat mai greu dus, iar reușitele au început să „curgă”, în 26 de minute marcându-se de cinci ori, Blejoiul, de patru, iar Mihai Bravu – golul de onoare, la 0-3. A fost o repriză în care trei goluri din patru ale promovaților în L3 au fost bifate de rezerve utilizate, Cristian Vasile (65 și 90+1) și Valentin Ursu (76), titularii „răspunzând prin integralistul golgheter Lambru (89). Cel al oaspeților a fost însă unul de generic, Ciprian Stoica transformând peste zid o lovitură liberă de la peste 25 de metri, în dreapta lui Adrian Gheoreghe, imbatabil până atunci la cele câteva ocazii de a înscrie ale celor de la CS Mihai Bravu. Astfel, cu un 9-1 (3-0, în deplasare, și 6-1, acasă) sec și clar, după două manșe de baraj, CS Blejoi a devenit, după FC Petrolul Ploiești, a doua formație din județul Prahova care se va înscrie în această vară în campionatele organizate de Federația Română de Fotbal. Iar asta la numai 11 ani de la înființare și nouă de la inaugurarea arenei actuale. S-a lucrat – și jucat – deci pe „repede înainte” la Blejoi, semn că, acolo unde este minte, pricepere și ambiție, se poate ajunge în eșaloanele naționale și cu o echipă comunală, destule orașe din țară nereușind-o, încă! Dar, de-abia acum începe greul, după o vacanță binemeritată venită în urma unui event, campionat și Cupa României, la nivel de județ, și un baraj de promovare încheiat cu un dublu succes, se va trece la un alt eșalon care, se va vedea, este… altceva, chiar dacă nu se crede, deocamdată! Acum, ce poate fi mai frumos? Bravo, CS Blejoi! Voi reveni și cu datele statistice ale meciului retur, ca și cu anumite comparații între cel de la Izvoarele și cel de sâmbătă, 22 iunie, o dată memorabilă pentru istoria fotbalului blejoian.

Foto: Paul MÂINEA

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline