După 9 ore pe drum și 45 de minute pe teren, „petroliștii” au încheiat prima zi din munții Turciei! Au făcut numai pregătire fizică

Dragos Trestioreanu - Sport

După 9 ore pe drum și 45 de minute pe teren, „petroliștii” au încheiat prima zi din munții Turciei! Au făcut numai pregătire fizică

Povestea plecării Petrolului în Turcia, în al doilea cantonament al verii, unul care a debutat cu mai puțin de o lună înaintea startului ediției 2019-2020 a campionatului Ligii a II-a de fotbal, a început să fie „scrisă” miercuri dimineață, 10 iulie 2019, la ora 7.00, cea la care s-a plecat de la arena Ilie Oană spre Aeroportul Otopeni-Henri Coandă, acolo de unde, peste trei ceasuri, s-a consemnat decolarea avionului spre Istanbul. După vreo oră de… mers pe jos în noul și uriașul aeroport din capitala economică a Turciei, Istanbul, acolo unde s-a făcut escală, a urmat zborul spre cea administrativă, Ankara, și – apoi  – urcarea în propriul autocar, sosit din vreme. Tot drumul s-a încheiat după nouă ore și a continuat cu instalarea în camerele unui hotel de 5 stele, „Patalya Thermal Resort”, din stațiunea Kızılcahamam (se pronunță Cîzîlgeaamam în limba turcă). Este un hotel superb, care „răsare” brusc din pădure, iar iarna – aici fiind, de fapt, o bine cunoscută stațiune montană – îl face și mai special, cu aleile pline de nămeți de jur-împrejur.

După cazare și masă, a urmat dezmorțirea care a constat într-o „porție” de pregătire fizică: alergare și exerciții cu obiecte, vreme de o… repriză de fotbal! Însă, de mâine, începe și chinul, câte două antrenamente pe zi, în zonă, și șase meciuri-test, a mai apărut, între timp, încă unul, jocuri care se vor desfășura în diverse locații, primul fiind programat vineri, 12 iulie, pe arena din Bolu, de la ora 17.00 (aceeași în România), cu proaspăta divizionară secundă turcă Fatih Karagumruk. Față de programul inițial, s-a ocupat și data liberă și, repet, a mai apărut una nouă: Menemen Belediyespor (13 iulie) și Adanaspor (21 iulie), ambele fiind tot formații de eșalon secund din țara gazdă a stagiului al doilea de pregătire al Petrolului.

Până ce vor urca la Kızılcahamam și cei patru fotbaliști străini despre care a declarat președintele executiv Marius Stan – aflat și el în avionul de Ankara – că vor mai veni, fiind de sperat s-o facă, fără discuție, cât mai repede, lotul pus la dispoziția lui Flavius Stoican și a celor șase colaboratori ai săi este următorul: Cezar Lungu (liber de contract, a semnat prelungire de angajament cu FC Petrolul), Raul Avram (liber de contract, a revenit la clubul găzarilor de la SSC Farul Constanța, Liga 2), Cristian Apostolachi (moldovean de peste Prut; liber de contract, ultima oară la SCM Gloria Buzău, în Liga 3) – portari; Ștefan Bărboianu (liber de contract, ex-Concordia Chiajna, Liga 1), Alves da Silva Walace (brazilian; liber de contract, ex-Al Ittihad Alexandria Club, din prima ligă a Egiptului), Cristian Sîrghi (liber de contract, ex-Dunărea Călărași, Liga 1), Antonio Manolache (liber de contract, ACS Poli Timișoara, Liga 2, fost produs al SC FC Petrolul), Petru Racu (moldovean de peste Prut; liber de contract, internațional de seniori al Republicii Moldova, ultima oară la Neftchi Baku, în prima ligă a Azerbaidjanului), Valentin Țicu, Ștefan Ștefanovici (internațional „U 17”, coechipier la echipa națională de profil cu Ianis Stoica, de la Sporting Juniorul Vaslui), Ionuț Cioinac (liber de contract, ex-CSM Poli Iași, Liga 1), Mădălin Mihăescu (liber de contract, fost la CSM Poli Iași, Liga 1), Robert Enache, Octavian Cracea (fost internațional de juniori „U 17”, Sporting Juniorul Vaslui), Alexandru Munteanu (liber de contract, ultima oară la Dunărea Călărași, Liga 1), Ianis Stoica (internațional de juniori „U 17”, căpitan și golgheter al acesteia, ex-Dunărea Călărași, L1, împrumutat de la FCSB, tot Liga 1), Alexandru Saim Tudor, Laurențiu Marinescu, Mario Bratu, Sergiu Arnăutu, Cătălin Ștefănescu (liber de contract, prelungire de angajament cu FC Petrolul), Alexandru Zaharia (liber de contract, ultima oară la CSM Poli Iași, Liga 1) – jucători de câmp. Sunt 22 de echipieri, cărora li se vor adăuga cei patru așteptați la „Patalya Thermal Resort”. Un procent destul de mare din efectiv este cel al juniorilor „U 19”, nu mai puțin de opt (circa 37%): Apostolachi, Manolache, Țicu, Ștefanovici, Enache, Cracea, Stoica și Bratu. Cel al fotbaliștilor străini este, deocamdată, mai mic, numai trei, adică același Apostolachi, Walace și Racu, dar va crește la șapte, odată cu sosirea celorlați patru de care aminteam mai sus. 

În afara amicalelor precizate deja, FC Petrolul va mai bifa încă trei în cantonamentul din străinătate, după cum urmează: Esteghlal FC Tehran (locul 3, în ultima ediție de campionat a primei ligi din Iran; 16 iulie), Padideh FC (locul 4, în ultima ediție de campionat a aceleiași ligi din Iran; 19 iulie) și Ahal FK (locul 3, în ultima ediție de campionat a primului eșalon din Turkmenistan; 17 iulie). După cum se observă, un program foarte dens de jocuri-test, care îi va solicita la maximum pe jucătorii lui Flavius Stoican.

Foto: www.otelfiyat.com, www.booked.net și www.fcpetrolul.ro