FC Petrolul, de la Veolia la… Pashov. Clubul găzarilor a pierdut finanțarea cea mai importantă, dar a obținut donații semnificative din aceeași sursă. Internaționalul bulgar „plătește” pentru că… nu a fost plătit cu lunile!

Dragos Trestioreanu -

FC Petrolul, de la Veolia la… Pashov. Clubul găzarilor a pierdut finanțarea cea mai importantă, dar a obținut donații semnificative din aceeași sursă. Internaționalul bulgar „plătește” pentru că… nu a fost plătit cu lunile!

Anunțul neașteptat, de la începutul acestei săptămâni, referitor la retragerea definitivă a Veoliei Energie România de la FC Petrolul Ploiești – venit într-un moment în care echipa este marea favorită la promovare în Liga 1 – a dat naștere, firesc, la diverse reacții. Cele mai multe, cu păreri de rău, ca și recunoștință implicită față de tot ceea ce s-a făcut din iarna lui 2017 și până ieri; mai puține fiind cele adverse, unele ca și cum ar fi fost vorba despre o „eliberare”. Evident, în cazul comentariilor negative de pe rețelele de socializare, așa cum se întâmplă adesea, acestea încearcă, dar nu reușesc mai deloc, să escamoteze variile interese sau invidia. Însă, fiind democrație, și unele, și altele își găsesc locul în ochii publicului. Adevărata măsură o va da totuși viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, singurul reper cu adevărat real.

Cum Veolia Energie – condusă de către un ploieștean recunoscut drept fan al Petrolului, Mădălin Jorj Mihailovici (foto sus) – a specificat că va dona autocarul. Dar fără a se referi și la „fleacuri”, gen cele trei calculatoare cu monitoare și accesorii lăsate la birouri. A rămâne numai cu această imagine despre cei cinci ani alături de Petrolul ar fi total nedrept. Fără a mă transforma în avocatul reprezentanței din România a uneia dintre companiile mari din Europa, nu se poate rezuma numai la atât contribuția francezilor poate nu la renașterea clubului găzarilor, dar cu siguranță la menținerea în viață, la un moment dat. Iar apoi, la urcarea spre țelul final: promovarea în primul eșalon. „Lupii” au avut parte, într-adevăr, de condiții de top, chiar și în pandemie, unele aproape de nivelul Ligii 1, poate și peste.

Cu banii la zi, pentru cheltuieli, salarii și dotări, cu transport de lux, pe calea aerului, sau terestru, cu mai sus-amintitul autocar, ouține cluburi din România s-au putut lăuda. Apropo de autocar, este pentru prima oară în istoria aproape seculară a Petrolului când clubul are în proprietate un astfel de mijloc de transport. Nu unul oarecare, ci de top. Bașca, nu s-a dat niciun ban pe el! În trecut, autocarele au venit numai „din gură”, nu și faptic! Că Veolia a plecat – îmi permit un punct de vedere care nu trebuie neapărat luat în considerare de toată lumea – nu este numai o pierdere importantă, ci și o întârziere „pe drum”. Cât va fi durata vom vedea. Oricum, calea era dreapta spre scopul urmărit de la bun început, vezi situația actuală din clasament, care dă cele mai mari speranțe, în sfârșit, pentru promovare. Așa că, în loc de „Bine că ați plecat!”, așa cum au titrat haterii de ocazie, dar nu numai, ar fi fost corect să se fi spus/scris: „Păcat că ați plecat și mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut până acum pentru Petrolul!”.

Însă, în România, nu o dată, un bine nu rămâne… nepedepsit. Așa ajungem la cazul lui Georgi Velikov Pashov (foto, în stânga, în duel cu fostul petrolist Romario Pires), internaționalul bulgar care nu poate fi folosit încă de FC Petrolul și cine mai știe până când. Are „vina” de a-și fi depus memorii și la FIFA, și la FRF, din cauza neîncasării de luni bune a salariilor de la un club prim-divizionar din țara noastră! Pe de o parte, cea dintâi – pesemne că apăsată de atâtea memorii de pe mapamondul sportului rege – se zice că poate oferi un verdict și după doi ani!?! Pe de alta, a doua le oferă șansa – justiție, ce ne jucăm? – adevăraților vinovați, cei care promit, dar nu se țin de cuvânt atunci când e vorba de dat bani, să depună apel. Și astfel să tergiverseze cauza. Nu chiar până la calendele grecești, dar nici prea departe de acestea. Drept urmare, chiar dacă miercuri, 2 martie 2022, dosarul lui Pashov va fi iar pe masa Comisiei pentru Statutul Jucătorului, șansele ca el să fie declarat liber de contract sunt aproape nule. De ce? Deoarece pârâta Academica Clinceni are salvarea – în fapt, șansa întârzierii verdictului – de a face apel. Apoi, cazul va trena, iar play-off-ul bate la ușă și fotbalistul nu poate juca în niciun meci oficial. Deși, chiar este un… vinovat fără vină!

Foto: www.economica.net, www.newsweek.ro, www.fcpetrolul.ro și www.fanatik.ro