După ce Dunărea Călărași a făcut, sâmbătă, o dublă repetiție cu public, FC Petrolul a închis, marți, porțile de la „Ilie Oană”, la amicalul cu Metalul Buzău! S-a aflat că a fost 3-0 și au punctat doi atacanți care erau „pe sec”

Dragos Trestioreanu -

După ce Dunărea Călărași a făcut, sâmbătă, o dublă repetiție cu public, FC Petrolul a închis, marți, porțile de la „Ilie Oană”, la amicalul cu Metalul Buzău! S-a aflat că a fost 3-0 și au punctat doi atacanți care erau „pe sec”

Dacă sâmbătă, 15 februarie 2020, cu exact o săptămână înaintea debutului mini-returului campionatului Ligii a II-a de fotbal, viitoarea adversară a Petrolului, Dunărea Călărași, a disputat două „reprize” amicale pe teren… neutru – la Modelu, localitate din același județ -, avându-le drept oponente pe formațiile din Seria a II-a a Ligii a III-a Agricola Borcea (60 de minute; locul 11 în ierarhie), scor: 5-0, și – respectiv – Axiopolis Cernavodă (45 de minute; poziția a XIII-a), rezultatul final fiind 1-1, în schimb, „lupii” au fost „ascunși” marți, 18 februarie, la ora 12.00! Mergând pe „linia Side-Belek”, acolo unde staff-ul tehnic al trupei găzarilor a vrut să se joace departe de ochii suporterilor și ai… „spionilor” meciurile cu Avangard Kursk și Metaloglobus București, însă nu le-a ieșit decât la testul cu partenera de întrecere din L2, deoarece rușii au transmis amicalul pe siteul l0r, și azi, Costel Enache & Co. au procedat la fel. Astfel, „meciul-școală” tot cu – ce coincidență! – o adversară de L3, Metalul Buzău (locul 10), din aceeași serie cu oponenții recenți ai Dunării, deci cam tot pe acolo cu Agricola și Axiopolis, s-a disputat cu porțile închise! Dacă pe siteul www.fcpetrolul.ro și pe Facebook FC Petrolul, nu am găsit nicio postare informativă referitoare la această ultimă repetiție a „galben-albaștrilor”, poate totuși că firesc, atâta vreme cât s-a optat pentru mai sus-amintita închidere a porților – un fel de dacă e secret, să fie secret până la capăt! -, ne-a luminat www.liga2.prosport.ro. Un site la care neobositul jurnalist Marius Anghel face munca unei… redacții întregi, în privința știrilor din Liga 2!

Astfel, am aflat că Petrolul a câștigat al 10-lea meci amical, de data aceasta cu scorul de 3-0, și că golurile au fost ale celor două vârfuri de atac cu drept de joc contra Călărașiului, Ștefan Blănaru și Younes Hamza. Ca și suspendatul de sâmbătă, Sergiu Arnăutu, după eliminarea din ultimul meci oficial din 2019, cel de la Arad, cu UTA, Blănaru și Hamza nu marcaseră deloc în cele opt teste desfășurate la Belek și Side, ca și în cel dintre cantonamente, de acasă, cu AS SR Brașov. Fără presiune, Blănaru a transformat un penalti, pentru 1-0, notează același Anghel, iar Hamza l-a imitat, pentru 2-0, fostul internațional tunisian stabilind și scorul final de 3-0! Îmbucurător, în condițiile în care asupra unuia dintre ei – sau a amândurora? – se va orienta Costel Enache când se va decide asupra atacantului împins din primul „11”. Cum vremea se anunță minunată pentru o lună de iarnă, să vedem cum vor percuta fanii Petrolului, sâmbătă, la partida cu Dunărea, după ce astăzi au fost ținuți departe, din motive de „top secret”. Altfel, pe www.liga2.prosport.ro se notează că toții echipierii Petrolului au fost apți de joc, astăzi, mai puțin Armando Vajushi, care mai are nevoie de câteva zile de lucru în afara programului obișnuit, pentru a se reface total după o accidentare suferită în Turcia. Până la urmă însă, poate că și secretomania asta ar fi bună la ceva, dacă „lupii”se vor impune!

În pauza de iarnă, oficialii clubului ploieștean i-au pus la dispoziție lui Costel Enache șase jucători noi: fundașul central Andrei Răuță, mijlocașul la închidere Michael Leonel Pierce, de construcție, Mihai Nițescu, și cei de bandă, Armando Vajushi, Pol Roigé Rodríguez și Serge Yvan Ekollo Malolo. Iar asta pentru a compensa plecarea celor 10 deja cunoscuți. Și lui Cristian Pustai, omologul lui Enache de pe banca Dunării Călărași, i-au fost oferiți cu o noutate în plus: portarul Răzvan Began, fundașii Konstantinos Rougkalas (grec), Bogdan Jica, Ionuț Puțaru, mijlocașii Adrian Zaluschi, Claudiu Vereș și, în ultima zi a perioadei de transferuri de iarnă, Madikaba Doumbia (francez). Ultimul a căzut „victimă” a supărării lui Ianis Zicu, un fost „petrolist pe fugă” care o antrenează acum pe Farul Constanța, grupare la care jucătorul de culoare era legitimat încă din L3. Cei doi străini mai sus-menționați li se adaugă, la Dunărea, lui Stefan Krell (austriac), Neculai Calancea (moldovean de peste Prut), ambii fiind portari, Ahmet Alper Özcan (elvețian de origine turcă), Ariel Ignacio López Varela (uruguyan, cu pașaport spaniol), Gaston Xavier Mendy (senegalez, fost și la SC FC Petrolul), Ndiaye Mediop (tot snegalez) și Tha’er Fayed Al Bawab (iordanian, cu pașaport spaniol). Deci, nouă străini are Dunărea, față de cei șase ai Petrolului.

Dar se va vedea pe teren dacă avantajul numeric al călărășenilor, în privința străinilor, va fi decisiv sau nu. În schimb, ploieștenii ar putea avea un atu în plus, pe Ekollo, sosit în finalul cantonamentului de la Side, după ce fusese împrumutat, în vara trecută, de la Astra Giurgiu, la formația lui Cristi Pustai. În ceea ce-i privește pe autohtonii din cele două loturi ale combatantelor din etapa a XXII-a, apreciez că ai Petrolului le sunt superiori celor ai Dunării. Totuși, în iarbă se va decide, de fapt, cine este mai bun, la ora meciului!

Foto: www.fcpetrolul.ro și www.liga2.prosport.ro