După meciul cu Dinamo, FC Petrolul este obligată să plătească o „căruță” de bani! Comisia de Disciplină a FRF a dictat amenzi drastice cluburilor „lupilor” și „câinilor” pentru incidentele din timpul jocului de pe „Ilie Oană”!
Dragos Trestioreanu -
În plin marasm financiar, cluburile ACS Petrolul 52 și SC Dinamo 1948, așa cum sunt trecute în scriptele Federației Române de Fotbal, au reprezentat una dintre spețele aflate pe masa comisiei de disciplină a instituției care coordonează sportul rege din primele trei eșaloane autohtone. De ce? Deoarece observatorul FRF al primului meci oficial din acest an, programat în etapa a XXII-a, al celor două grupări de mare tradiție nominalizate mai sus a scris despre momentele pe care le-a apreciat drept incidente consemnate în timpul jocului. Asta le mai lipsea Petrolului și lui Dinamo, cea din urmă fiind și în insolvență!
Ca urmare a analizării cazului, CD a sancționat ambele cluburi cu o amendă de câte 22.500 de lei (225 de milioane lei vechi). Ultrașii celor două formații au fost pedepsiți pentru spectacolele lor cu torțe colorate, care au fost aruncate și pe teren, necesitând astfel întreruperea derbiului. Iată ce a comunicat Comisia de Disciplină a FRF după ședința de săptămâna aceasta:
„Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționează clubul ACS Petrolul 52 cu penalitatea sportivă de 22.500 lei. În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d. din RD, se sancționează clubul SC Dinamo 1948 cu penalitate sportivă de 22.500 lei”. La rândul său, www.digisport.ro a scris că amenzile au fost dictate ca urmare a „comportamentului neconform al suporterilor, la ora jocului de pe arena Ilie Oană”. Se știe că observatorii meciurilor de fotbal din SuperLigă, mai ales aceștia, nu permit show-urile de genul celor de la meciul dintre FC Petrolul și Dinamo și nu le iartă niciodată, dacă se trece peste cuvântul lor, să zic așa. Pentru a nu avea probleme ulterioare, cele două cluburi trebuie să plătească amenzile cu pricina, fiind vorba despre o „căruță” de bani, așa cum se zice popular.
Foto: Facebook P1-Ilie Oană, www.as.ro și www.gsp.ro