După nouă luni, Florian Walter s-a întors acasă. Forțat! Pe aeroport a declarat: „Nu am fugit din țară, doar am plecat”!!!
Dragos Trestioreanu -
Dat în consemn la frontiera României, potrivit www.digisport.ro, pe data de 6 mai 2015, fostul președinte al Consiliului de Administrație al SC FC Petrolul, Florian Walter, a fost adus în țară în seara zilei de 5 martie 2016, deci după aproape nouă luni de stat în Emiratele Arabe Unite, aflându-se acum în custodia Poliției Române. Fost unul dintre acționarii lui Dinamo București, apoi majoritar la Universitatea Cluj și – notează tot siteul mai sus-menționat – Petrolul Ploiești, Walter a fost acuzat de DIICOT că „a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012-2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite”.
Tot siteul televiziunii DigiSport subliniază că cel numit, la un moment dat, drept salvatorul Petrolului, în iarna lui 2012, dar și principalul artizan al lotului care avea să cucerească, pe 1 iunie 2013, Cupa României-Timișoreana, după finala contra CFR-ului din Cluj, scor: 1-0, gol marcat de Jeremy Bokila, „a inițiat și a coordonat circuitele financiare pe mai multe paliere, ce-au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societății Compania Romprest Service SA București a achizițiilor, de la diverse societăți comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi. După înregistrarea în contabilitatea societății a facturilor aferente achizițiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective erau virate, inițial în conturile societăților fantomă emitente, ulterior fiind transferate în conturile altor societăți comerciale de tip fantomă, fiind retrase în numerar și preluate de Florian Walter, în vederea utilizării în scopuri proprii. Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului, prin activitatea infracțională a grupului coordonat de Florian Walter, este de 4.500.000 euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă 60.494.600 de lei (echivalentul a 14.000.000 de euro), supusă procesului de reciclare. În cauză au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor”.
Tribunalul Prahova, ca instanță de fond, scrie www.digisport.ro, a dispus, la jumătatea lunii ianuarie a.c., începerea procesului în dosarul „Romprest”, firma de salubritate patronată de către Florian Walter și cea care făcea curățenie pe arena Ilie Oană, înainte și după disputarea meciurilor Petrolului, din campionatul Ligii 1. Judecata se referă la evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat. Printre cele 18 persoane deferite justției, în acest dosar, se află și fratele patronului clubului găzarilor, Daniel Capră. Este vorba despre Nicolae Capră, și el unul dintre acționarii SC FC Petrolul. Asta ca să se știe de unde s-a ajuns la tragedia actuală din viața echipei fanion a Ploieștiului și a Prahovei, aflată sub amenințarea unui iminent faliment și a retrogradării în eșoanele inferioare. Asta chiar dacă, oficial, Walter a părăsit-o pe Petrolul imediat după adjudecarea Cupei României și s-a întors la Cluj, acolo unde nu renunțase la pachetul majoritar de acțiuni al Universității.
Ajuns în țară, pe aeroport, înconjurat de polițiști, Florian Walter (foto; www.sport.ro) a declarat sec: „Nu am fugit din țară, doar am plecat”! Așa, la pas, până în Dubai, pentru aproape un an! Bravos!