Povestea unei zile minunate de mai a anului 2022: drumul Ploiești – Slobozia și retur, pentru a o vedea iar campioană pe Petrolul! A eșalonului secund, dar oferind semnale bune pentru viitor, după debutul tinerilor!

Dragos Trestioreanu - mai 16, 2022

15 mai 2022, ora 9.50. Am dat startul plecării spre Slobozia, în Opelul prietenului Titi Iancu, alături de profesorul Dan Culicovschi. La vârsta mea de-acum, 70 de ani, am optat – după foarte multă vreme – la o deplasare mai lungă. Chiar dacă a aduna 250 de kilometri, în total, pe drum a ajuns… floare la ureche. Pentru cei mai tari, însă. Vremea a fost foarte bună (nu numai) pentru fotbal – știți cum e clișeul – și pentru o zi petrecută în afara casei. A fost, scuzați-mă că sunt puțin cam răutăcios, și un răspuns la adresa celor care mă mai acuză că era prima mea deplasare la un meci al Petrolului, în acest campionat glorios. Am vrut, într-adevăr, să se termine alături de Petrolul, simbolul a nu mai puțin de 66 de ani petrecuți lângă echipă, pe vechiul și noul stadion, dar și pe altele din țară. Fiindcă erau vremuri când nu prea lipseam din deplasări, ar trebui să știe „acuzatorii”! Am plecat spre Slobozia cu un singur gând: Petrolul campioană! Prea condusese plutonul încă din etapa a șaptea, pentru a nu termina pe același loc, cel dintâi!

Pe drumul spre cocheta arenă ialomițeană de 5.400 de locuri, am trecut prin Urziceni, al doilea oraș ca mărime din județul Ialomița. O urbe clasică muntenească, dintr-un Bărăgan arid, dar plină de vegetație, de parcuri, de pâlcuri de pădure! Ploieștiule, municipiul meu pentru o viață, tu de ce nu oi fi având la fel?!? Revenind la localitatea aflată la o distanță de Slobozia cam cît – limbă de lemn – „orașul aurului negru” de capitala țării, unde credeți că am făcut un popas cât să tragă de-o țigară „diverul” nostru? Undeva aproape de o… poartă de fotbal, de pe arena uneia dintre fostele campioanele nescontate ale României: Unirea Urziceni! Un stadion întreținut destul de bine la 13 ani după primul titlu ca antrenor al lui Dan Petrescu. Tehnician care tocmai l-a bifat pe al cincilea din carieră, tot ieri! De data aceasta, cu echipa campioană a ultimilor patru ani, CFR Cluj. Nu știu cum sunt alții, dar încă din copilărie, atunci când treceam pe lângă un stadion, chiar și unul sătesc ori comunal, mă încerca un anumit sentiment, inegalabil. Aproape că nu l-aș putea descrie, totuși, perfect. Un amestec, poate, de emoție și nostalgie, ultima apărută, firesc, în timp. Ne-am despărțit de acea arenă după vreo 20 de minute și mi-am dat seama atunci că mi-a fost dat să ajung acolo, abia acum, pentru prima oară!

În jur de 12.00, am ajuns la punctul terminus al călătoriei noastre. Cea la dus, normal. Un alt oraș frumos, tot plin de vegetație, de parcuri, de pădure, de umbră care adăpostea de un soare plăcut, la vreo 24 de grade Celsius. Cine a spus că în Ialomița e sărăcie cred că a vrut să ne deruteze! Nu or fi orașele atât der mari, dar au tot ce le trebuie, sincer. Poate chiar și în plus, din anumite puncte de vedere. Asta față de orașele care s-au lăudat multă vreme cu populație multă pe întinderi cât vezi cu ochii; o altă exprimare gen clișeu. Primul contact, după parcurgerea a două bulevarde, cu arena „CSM Unirea Slobozia”. Ne-a întâmpinat un remarcabil om de fotbal, președintele Ilie Lemnaru. Acela despre care am mai scris, dar despre care voi mai scrie cert, fiindcă, realmente, este un om care sfințește locul. Un exemplu de șef de club. Am făcut, din ochi, un tur al arenei, care are în spatele tribunei a doua sala de sport a urbei, în care își are biroul și domnul Lemnaru. În partea opusă, la tribuna I, o tribună oficială, în care o parte din rândul de sus este alocată mesei presei, având condiții de vizibilitate și confort excelente. O tribună acoperită având în spate o lizieră de pădure, care ține o răcoare minunată. Sunt scaune capitonate peste tot, de diferite culori, în dreapta, cum privești spre teren, luând loc titularii Petrolului, care au făcut numai o… excursie la Slobozia. Pe rândul de jos, afișat casual, elegant, omologul lui Ilie Lemnaru, ploieșteanul Costel Lazăr, era liniștit. Același personaj discret, care tace și face. Chiar dacă – nedrept – nu toți am observat că au recunoscutr. Nu scriu așa ceva pentru a-l peria, nici nu aș avea de ce, ci numai pentru că omul chiar merită toate laudele acum, când le-au primit 99% alții! Tot în dreapta tribunei oficiale, sectorul destinat galeriei echipei vizitatoare. Cea a Petrolului merită un paragaf întreg.

Chiar și la 15.15, când am revenit la stadion după câteva ore de relaxare pe terasa unui restaurant din imediata apropiere, unul pe care îl recomand celor care trec prin Slobozia, „La Costa”, acea parte de peluză nu era încă populată. Însă, ceea ce a urmat cred că i-a impresionat pe localnici mult mai mult decât când au fost acolo galeriile lui „U”, Hermannstadt și CSA Steaua. Până la momentul sosirii ultrașilor, aș vrea să scot în evidență fair play-ul iubitorilor de fotbal din oraș, care m-a imprersionat în mod deosebit. Pur și simplu, parcă eram amici de-o viață cu toți cei din jur, am făcut schimburi de impresii, amintiri de pe vremuri. Amabilitate și politețe, cât cuprinde! Una pornind de la președintele Lemnaru până la ultimul colaborator al acestuia și la cei din tribuna oficială, jurnaliști locali sau numai simpatizanți cu abonament acolo. Am avut privilegiul, în plus, de a lua loc – chiar lângă Dan, Titi și cu mine – observatorul de arbitri. Adică, domnul Ionel Popa, fost coechipier cu neuitatul petrolist Ștefan Matei, la CFR Pașcani, și ex-asistent la Divizia A, unul foarte corect și competent. Ce vreți, școala veche de arbitraj! Un domn plăcut, politicos – îi mulțumesc pentru foile xeroxate cu echipele! – și nerefuzând dialogul. Am fost acolo nu un observator și doi jurnaliști, ci parcă trei prieteni la o șuetă! Era ceva ca altădată, atunci când, la Mizil sau Câmpina, grație domnilor Florică Nițu și, respectiv, regretatul Ștefan Chițu, ajunsesem să cunosc personal mulți arbitri și observatori de joc. Așa era pe-atunci. Se putea foarte bine astfel, nu ca în anii mai de-acum!

În sfârșit, când echipa pe care a aliniat-o Nae Constantin, trupă ce s-a încălzit o perioadă în fața clădirii vestiarelor, una… galben-albastră (avem aceleași culori!), a pătruns și pe gazon, peluza galeriei oaspeților era full! Formidabilii suporteri au coborât din două autobuze albe, care fuseseră însoțite de mașini de poliție și de jandarmi. Și-a început imediat… recitalul! 45 de minute, cu 15 de pauză, și încă 45, ba și mai mult, de fapt, de cântece pe care le auzisem, și mă impresionaseră până la lacrimi, în 2011, la Strejnic, la promovarea SC FC Petrolul. Acustica deosebită de pe stadionul ialomițean a favorizat show-ul fabulos al galeriei numeroase a Petrolului. Cea care i-a creat, fabulos, formației neașteptate a lui Nae Constantin cadrul propice de a oferi o replică foarte bună (aproape) echipei de bază a Unirii. Una din care au lipsit numai portarul Ionuț Poiană și mijlocașul Răzvan Greu, ambii tot schimbând locurile la… tribuna oficială până au găsit unele pe care să și rămână până la finele meciului. A fost absent și un fost petrolist, Antonio Cruceru, a cărui accidentare era regretată de către președintele Ilie Lemnaru, ca și de fanii locali. Întâmpinată cu urale de galeria proprie, aflată într-o vervă de nedescris, trupa „lupilor”, fără vreun titular, așa cum scriam mai sus, a avut în alcătuirea inițală doi debutanți. Unul la Petrolul, goal-keeper-ul Sebastian Moroz, iar altul, tot la Petrolul, dar și în Liga a II-a, polivalentul mijlocaș Ioan-Cătălin Tolea. Primul i-a smuls unui prieten de-al meu, Dan Jinga, o laudă deosebită: „Petrolul a descoperit portarul pentru liga întâi!”, iar unui al doilea, Marian Minea, întrebarea cred eu justificată: „De ce nu a jucat până acum?”. Aș adăuga numai că Moroz chiar trebuie să fie unul dintre apărătorii buturilor din lotul pentru primul eșalon și că Tolea merită din plin să fie o alegere pentru „underi”, și nu numai ca o reparație pentru debutul atât de întârziat! Altfel, m-a mai impresionat un gest al celor din tribuna oficială: la apariția lui Adrian Mihalcea și a staff-ului tehnic al său, toată lumea s-a ridicat de pe fotolii și i-a aplaudat frenetic! Desigur, ca o mulțumire pentru sezonul foarte bun al Unirii!

Într-un meci deschis, cu ocazii de-o parte și de alta, cu doi îngeri păzitori în mare formă, Ionuț Gurău, respectiv Seba Moroz, cel din urmă până la înlocuirea din minutul 84 cu și mai tânărul și la fel de talentatul Andrei Jercălău, în formația echipată în roșu au mai debutat, la seniori și în Liga 2, trei juniori născuți în 2005. Intrați și ei pe teren, Mihnea Gabriel Rădulescu, Albert Georgian Dima, elevul de la limba franceză al lui Dan Culicovschi, la Colegiul Național Mihai Viteazul, și Mario-Alexandru Ioniță chiar au plăcut prin câteva acțiuni curajoase. Una peste alta, tehnicianul Petrolului a mizat, la 0-0, rezultat necesar pentru titlu, timp de aproape 10 minute, pe nu mai puțin de șase „underi”: Jercălău (2005), Tolea (2003), Mihai Constantinescu (2002), Rădulescu, Dima și Ioniță!!! Un risc mare asumat, dar până la urmă transformat într-un semn divin că la clubul găzarilor viitorul chiar poate deveni unul roz! După ultimul fluier al centralului Rareș Vidican, cel care a condus fără cusur, asistat perfect de Bogdan Gheorghe și Ionuș Erchian, a urmat ritualul deja bine cunoscut, la care ia parte echipa, la Slobozia a fost… întreg lotul, de fapt, cu galeria. A durat minute bune, spre încântarea celor prezenți, localnici și vizitatori din Ploiești și Prahova sau neutri. A venit rândul, apoi, al drumului spre casă, sub razele blânde ale soareului, jandamii așteptând autocarul campionilor și autobuzele galeriei la intrarea în județ, dar și la cea din oraș, conducându-le spre centrul orașului. Acolo unde aștepta deja o „mare” de simpatizanți. A fost iar show, de data aceasta pe scenă, cu muzică, aplauze pentru fotbaliști de la începutul propiectului, pornit în vara lui 2016, s-au oferit, de FRF, prin secretarul general adjunct Gabriel Bodescu, medaliile, tricourile și Cupa pentru titlul Ligii a II-a. Adio Serie B! Bravo, Petrolul! Inițiativa fostelor glorii a ajuns acolo unde și-au/ne-am dorit, iar pentru această mare performanță, nimeni decât adevărații artizani nu trebuie să profite de momentul prielnic! De-acum, de fapt, va începe GREUL! GREUL VERITABIL! Până atunci însă, nu trebuie să uităm, vreodată, de anii destui ai susținerii financiare a Veoliei, cea care a salvat-o, în primăvara lui 2017, pe AS Petrolul de la un iminent faliment! Ajutor fără de care Petrolul nu s-ar fi bucurat acum de promovare! Recunoașterea este… mama bunului simț! Haideți să vedem!