Echipa Vântu – Luca, din nou în anchetă penală

Redactia -

Sorin Ovidiu Vântu şi Liviu Luca sunt, din nou, cercetaţi penal. Asupra acestora a început urmărirea penală pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, aceştia ar fi creat un grup infracţional car ar fi prejudiciat compania Petrom cu 12 milioane de euro.  Alături de cei doi, în dosarul DIICOT mai sunt cercetaţi şi alţi reprezentanţi ai conducerii executive a Petrom precum şi membri ai Consiliului Director al Asociaţiei Salariaţilor din cadrul S.N.P. Petrom S.A. 

„În fapt, s-a reţinut că învinuiţii au constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în scopul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul S.N.P. Petrom S.A. – Petrom, în modalitatea însuşirii, pentru societatea nerezidentă Elbahold Ltd., a unei părţi din activul patrimonial pe care-l deţinea, fapt realizat prin diminuarea participaţiei deţinute la S.C. Petrom Service S.A., de la 50% la 25% din acţiunile emise”, precizează DIICOT.